Miniştrii Guvernului Ponta IV au depus jurământul la Palatul Cotroceni

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 17-12-2014

Actualizat: 17-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Noii miniştri ai Cabinetului Ponta au depus jurământul de învestitură, miercuri, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.

Au fost numiţi în funcţie: Graţiela Gavrilescu - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Tudose - ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Andrei Gerea - ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Sorin Grindeanu - ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Cîmpeanu - ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ioan Vulpescu - ministrul Culturii, Angel Tîlvăr - ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste hotare şi Liviu Pop - ministrul delegat pentru Dialog Social.

Au depus jurământul şi trei demnitari din fostul Cabinet care şi-au schimbat portofoliile. Este vorba de Liviu Dragnea şi Daniel Constantin, care îşi pierd poziţia de vicepremier, dar păstrează ministerele pe care le-au condus anterior (Dezvoltare şi, respectiv, Agricultură). Al treilea este Darius Vâlcov - care va conduce Ministerul Finanţelor, după ce până în prezent a fost ministru delegat pentru Buget, domeniu unit cu Ministerul Finanţelor.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi decretul privind revocarea din funcţie şi numirea unor membri ai Guvernului, iar ulterior documentul a fost publicat în Monitorul Oficial.

Guvernul propus de premierul Victor Ponta a fost validat luni de plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului cu 377 voturi pentru şi 134 de voturi împotrivă.

Noua componenţă a Guvernului este următoarea:

* Gabriel Oprea (vicepremier, Interne)

* Liviu Dragnea (Dezvoltare Regională)

* Daniel Constantin (Agricultură)

* Rovana Plumb (Muncă)

* Nicolae Bănicioiu (Sănătate)

* Mihai Tudose (Economie)

* Darius Vâlcov (Finanţe)

* Robert Cazanciuc (Justiţie)

* Eugen Teodorovici (Fonduri Europene)

* Ioan Rus (Transporturi)

* Ioan Vulpescu (Cultură)

* Bogdan Aurescu (Externe)

* Mircea Duşa (Apărare)

* Gabriela Szabo (Sport şi Tineret)

* Sorin Grindeanu (Comunicaţii)

* Angel Tîlvăr (Diaspora)

* Eugen Nicolicea (Relaţia cu Parlamentul)

* Sorin Cîmpeanu (Educaţie)

* Andrei Gerea (Energie şi IMM)

* Graţiela Gavrilescu (Mediu)

* Liviu Pop (ministru delegat pentru Dialog Social).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri