Miniștrii Sportului și de Externe, chemați în Parlament pentru explicații

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 14-03-2023

Actualizat: 14-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: gov.ro

Miniștrii Sportului și de Externe, Eduard Novak și Bogdan Aurescu, sunt invitați în Camera Deputaților. Novak vine pe 20 martie, la invitația USR, în timp ce Aurescu va fi prezent în Parlament pe 27 martie, la propunerea AUR, au decis membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaților.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, va participa la „Ora Guvernului” la invitația deputaților USR la ședința din 20 martie..

„Tema dezbaterilor politice este reprezentată de necesitatea clarificării cazurilor de potențial conflict de interese la nivelul ministerului”, prevede propunerea înaintată de USR în Biroul Permanent al Camerei Deputaților.

De asemenea, tot la „Ora Guvernului”, pe 27 martie este așteptat în Camera Deputaților, la invitația AUR, Bogdan Aurescu.

„Tema dezbaterilor politice este reprezentată de eșecul celor mai importante obiective de politică externă din ultima perioadă”, potrivit invitației AUR.

Parlamentarii AUR vor să afle mai multe detalii despre „eșecul aderării Rom7âniei la Spațiul Schengen” și lucrările ucrainenilor la Canalul Bâstroe.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri