DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Miniștrii Victor Costache și Marcel Vela, somați să ia urgent măsuri împotriva coronavirusului: 'Înainte ca incompetența PNL să devină criminală'

coronavirus

Senatorul Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, ia la rost Guvernul Orban! De ce nu avem nici la această oră nici ordin de ministru pentru organizarea regimului de carantină și nici ordin comun Ministerul de Interne - Ministerul Sănătății pentru nomenclatorul achizițiilor pentru prevenirea și combaterea coronavirusului, este întrebarea adresată lui Victor Costache de către Bodog, care acuză că PNL nu a făcut nimic din ce e cu adevărat urgent pentru sănătatea românilor.

Victor Ponta desființează Guvernul Orban: 'Au dat jos proştii şi amantele celor din PSD şi şi-au pus proştii şi amantele cei din PNL'

„Guvernul trebuie să treacă urgent la treabă!

Vreau să adresez Ministerului Sănătății următoarea întrebare: de ce nu avem nici la această oră - după 15 zile de la publicarea OUG 11/2020 - nici ordin de ministru pentru organizarea regimului de carantină și nici ordin comun Ministerul de Interne - Ministerul Sănătății pentru nomenclatorul achizițiilor pentru prevenirea și combaterea coronavirusului?

''Înțeleg'' că era foarte urgent ca PNL să dea noaptea o ordonanță de urgență pentru a asigura acces la bani publici pentru spitalele private unde lucrează miniștrii și secretarii de stat.

Această ordonanță (prin care vrea să privatizeze programele naționale de sănătate) era urgentă strict doar pentru clientela PNL și a lui Iohannis, iar Guvernul s-a mișcat cu o viteză exemplară. Nu același lucru pot spune despre cum stau lucrurile în cazul unei alte Ordonanțe, care cu adevărat era urgent de pus în aplicare.

Mă refer la OUG 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei.

Miniștrii PNL se laudă că au luat măsuri, ne spun că sunt pregătiți. În fapt, PNL nu a făcut nimic din ce e cu adevărat urgent pentru sănătatea românilor.

Înainte ca incompetența PNL să devină criminală, îi somez public pe domnii miniștri Vela și Costache să ne arate, de urgență, cele două acte normative atât de necesare pentru protejarea sănătății românilor!”, scrie Bodog pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.