Comisia s-a reunit în urma unor recente acuzaţii împotriva lui Stefanovic, ce provin de la un grup de profesori universitari sârbi care predau în Marea Britanie. Ministrul de interne, în vârstă de 37 de ani şi care şi-a obţinut doctoratul în 2013, a respins ferm acuzaţiile, iar premierul Aleksandr Vucic i-a luat apărarea.
Aleksandr Vucic, întrebat în legătură cu o eventuală demisie a ministrului său dacă acuzaţiile de plagiat vor fi confirmate, a declarat că Stefanovic 'va şti ce trebuie să facă'. La puţin timp după publicarea articolului incriminatoriu, site-ul www.pescanik.net a fost obiectul unui atac şi a fost blocat. Sub presiunea presei locale, premierul a ordonat o anchetă în legătură cu acest atac, ale cărei rezultate vor fi cunoscute în scurt timp.
sursa: agerpres
Comentează