Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Agriculturii a anunțat că toate cererile eligibile vor fi finanţate pe măsura privind primele de asigurare

Agrointel
Adrian Oros

Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru măsura privind primele de asigurare a culturilor va fi lansată în prima jumătate a lunii mai, estimativ 11 mai, şi va avea o alocare disponibilă de circa 40 de milioane de euro, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-un briefing de presă.

El a precizat că în cadrul acestei măsuri nu se aplică selecţia proiectelor, urmând ca toate cererile eligibile să fie finanţate, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Suceava are de cinci ori mai mulți bolnavi cu noul coronavirus decât Oradea. Motivul este metoda de testare prin polling

"Ne-am gândit să încurajăm fermierii şi agricultorii care doresc să-şi asigure producţiile, pentru că, deşi începând de anul trecut a existat o formă de sprijin, submăsura 17.1 "Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor", prin care agriculturii erau încurajaţi să facă aceste asigurări ministerul plătindu-le până la 70% din preţul poliţei de asigurare, am constatat că s-au semnat doar 998 de contracte, deşi au fost 1.077 de cereri de finanţare şi s-au cheltuit 1,75 milioane de euro. Noi am simplificat mult procedurile şi am adus modificări importante împreună cu colegii de la AFIR, dar şi la sugestia asociaţiilor de fermieri şi anume acordarea unei intensităţi unice a sprijinului pentru toţi fermierii, adică 70% sprijin maxim. Până acum fermierii mici primeau 70%, iar cei mari 55%", a precizat Oros.

De asemenea, şeful MADR a precizat că a fost revizuit procesul de organizare a sesiunilor, eliminând cele două etape aferente culturilor de primăvară, respectiv toamnă, fiind deschisă doar o sesiune anuală pentru toate tipurile de cultură sau specie.

Citește și: Lovitură de la DNA de ultim moment! Sunt vizați mii de magistrați cu dosare penale

Oros a mai spus că a fost simplificat şi ghidul solicitantului, astfel că beneficiarii trebuie să întocmească dosarul doar cu patru documente, faţă de şapte anterior.

"Simplificăm mult ghidul solicitantului şi am renunţat la trei piese din cele şapte care erau la dosar, rămânând doar contractul de asigurare cu anexe, documentul sau documentele care atestă plata a cel puţin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare, actul de identitate şi documentul privind codul IBAN. De asemenea, am eliminat obligativitatea beneficiarilor de a prezenta documente ştampilate, am eliminat obligativitatea de a prezenta extrasul din registrul agricol, dar am eliminat şi obligativitatea de a completa suprafeţele asigurate pentru fiecare parcelă şi am clarificat posibilitatea de a prezenta documente aferente plăţilor prin POS. Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru această măsură va fi lansată în prima jumătate a lunii mai, estimativ 11 mai, şi va avea o alocare disponibilă de circa 40 de milioane de euro. În cadrul acestei măsuri nu se aplică selecţia proiectelor, astfel încât toate cererile eligibile vor fi finanţate", a menţionat Adrian Oros.

Citește și: Vor începe să se audă zgomote de cătușe la CFR? Corpul de Control al prim-ministrului a trimis un raport la DNA .

Şeful MADR a adăugat că în şedinţa de Guvern de joi se va aproba o hotărâre care vizează instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.