Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Agriculturii: 'Din nefericire, în județele Teleorman, Olt şi Dolj nu mai avem apă pentru a iriga'

agrointel.ro
Petre Daea

În judeţele Teleorman, Olt şi Dolj nu mai este apă pentru a iriga din cauza faptului că nivelul Dunării a scăzut, a anunţat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

"Din nefericire, în Teleorman, Olt şi Dolj nu mai avem apă pentru a iriga! Din cauza faptului că nivelul Dunării a scăzut, la staţiile de pompare din amenajările Giurgiu - Răsmireşti , SPA Pietrişu, amenajarea Viişoara, SPA Roptoare, SPA Gârla Iancului, amenajarea Olt - Călmăţui, SPA Dunărea, amenajarea Terasa Corabia, SPA Celei, staţia Vâlcovia, amenajarea Sadova - Corabia, SPA L1, amenajarea Nedeea - Măceşu, SPA1 Nedeea, amenajarea Calafat - Băileşti, SPA Basarabi, amenajarea Cetate - Galicea Mare, SPA 1, nu mai există nivel de exploatare. Apele s-au îndepărtat de ţărm, cu toate măsurile luate pentru a draga canalele de aducţiune, nu mai avem apă la prize. La Zimnicea o parte din vadul Dunării s-a transformat în plajă", a scris pe Facebook ministrul Agriculturii.

Potrivit acestuia, în perimetrele în care s-a irigat, starea de vegetaţie este bună, iar culturile nu sunt afectate.

În aceste condiţii, ministrul Agriculturii a arătat că se impune un ritm accelerat al lucrărilor de investiţii, în aşa fel încât să fie realizat programul pentru reabilitarea sistemului de irigaţii din România, potrivit Agerpres.

"Întreruperea pompării apei în sistem o transformăm într-o bună oportunitate de executare a lucrărilor în staţiile de pompare şi de impermeabilizare a canalelor de aducţiune şi distribuţie. Ministerul Agriculturii asigură finanţarea tuturor lucrărilor prevăzute în Programul Naţional de Reabilitare a Sistemului de Irigaţii în perioada 2022-2027, aprobat de Parlamentul României. Îi asigur pe fermieri că lucrările de investiţii din infrastructura principală se vor realiza la timp. Bani avem, să nu mai irosim timpul!", a transmis ministrul de resort.

Debitul fluviului Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere pe parcursul acestei săptămâni până la valoarea de 1.850 metri cubi pe secundă (mc/s), situându-se de aproape trei ori sub media multianuală a lunii iulie (5.350 mc/s), potrivit prognozei realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la 30 iulie 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.