Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Agriculturii prezintă o SITUAȚIE HALUCINANTĂ: România vinde IEFTIN cereale și apoi le cumpără SCUMP

cereale

Situație halucinantă. România este campioană europeană la producţia de porumb şi floarea soarelui, dar nu ştie să le valorifice. Țara noastră vinde ieftin propria producție și mai apoi importă la prețuri mult mai mari cereale sau derivate, conform Mediafax.

Valoarea importurilor a depăşit-o cu un miliard de euro pe cea a exporturilor, iar 65% din valoarea subvenţiilor date de stat fermierilor ajunge în deficitul comercial cu produse agroalimentare.

Citește și: BREAKING Luptătorii de la trupele speciale au DESCINS la mai multe primării din Olt

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, spune că deficitul a apărut începând din 2015, iar în 2018 a depăşit un miliard de euro. La sfârșitul lunii noiembrie a anul trecut deficitul era de 998 milioane de euro.

„În aprilie cei de la INS ne vor furniza datele primare. Practic, avem un trend nu prea pozitiv pentru agricultura românească, exportăm materiale prime, importăm materie procesată cu valoare adăugată, practic exportăm subvenţii. De aceea, în acest plan naţional strategic, încercăm să schimbăm trendul”, a spus Oros.

Practic, România vinde cereale şi legume subvenționate ci mai mult de 600 de milioane de euro pe an, conform ministrului Agriculturii.

Micii fermieri nu se asociază pentru a livra marfă fabricilor de conservare din țară, astfel că le cumpără străinii şi le revând după procesare, la preţuri de câteva ori mai mari. Anul acesta, România va importa şi mai mult, deoarece din cauza secetei şi a temperaturilor nefireşti de mari s-au înmulţit dăunătorii, iar recoltele se anunţă slabe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.