Ministrul Agriculturii din Polonia, Krzysztof Ardanowski, a solicitat omologului român, Adrian Oros, o întâlnire bilaterală în cadrul căreia s-au abordat teme de interes comun precum alocarea financiară pentru agricultură din cadrul CFM în perioada 2021-2027, plafonarea plăţilor directe, plata redistributivă, susţinerea fermelor de familie şi a tinerilor fermieri, precum şi elaborarea Planurilor Naţionale Strategice, informează un comunicat de presă al MADR potrivit Agerpres
La reuniunea bilaterală care a avut loc cu ocazia Consiliului AGRIFISH, desfăşurat în 16-17 decembrie la Bruxelles, alături de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, au participat preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu, Achim Irimescu (şeful Secţiei Agricultură în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană), Ana Maria Popa şi Emilia Mohan, ataşaţi pentru agricultură.
Discuţiile au vizat continuarea şi accelerarea procesului de convergenţă externă a plăţilor directe din perspectiva raportării tuturor statelor membre la acelaşi nivel de ambiţie de mediu şi climă propus de Comisie. Cei doi miniştri au agreat continuarea eforturilor comune în identificarea celei mai bune abordări pentru ca fermierii din România şi Polonia să beneficieze de subvenţii cât mai echitabile în raport cu noile cerinţe ale PAC. Un asemenea demers este susţinut atât de Statele Vişegrad cât şi de Ţările Baltice.
Discuţiile au vizat, de asemenea, plafonarea plăţilor directe şi plata redistributivă. Polonia aplică, în prezent, o plafonare la 150.000 euro impusă fermelor mari cu capital străin care se pot susţine singure pe piaţă. Plata redistributivă de 8% a fost concepută pentru a consolida segmentul de ferme între 3-30 ha, identificate ca fiind exploataţiile care deţin cel mai important potenţial în menţinerea viabilităţii şi vitalităţii zonelor rurale.
Susţinerea fermelor de familie şi a tinerilor fermieri reprezintă o prioritate pentru ambele state membre. Dezvoltarea reală a zonelor rurale rămâne o prioritate primordială, a reiterat Ministrul român al Agriculturii, fapt care impune menţinerea unui buget consistent pentru Pilonul 2.
La iniţiativa ministrului român al Agriculturii, cei doi miniştri au convenit intensificarea colaborării privind elaborarea Planurilor Naţionale Strategice.
În cadrul bilateralei, partea română a adus în discuţie şi problematica pestei porcine africane. România şi Polonia au agreat realizarea unui schimb de experienţe privind accesarea fondurilor europene precum şi continuarea colaborării la nivel tehnic prin intermediul şefilor serviciilor veterinare.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a întâlnit cu omologul din Polonia
Explorează subiectul
Articole Similare

50
Magazinele de lux își închid porțile în Dubai și alte orașe din Orientul Mijlociu din cauza războiului
50

764
'Vreau să opresc speculațiile'. Ministrul Energiei explică situația carburanților după oprirea rafinăriei din Arabia Saudită
764

23
SUA nu iau în calcul vânzarea de petrol din rezerva strategică după atacurile asupra Iranului
23

1.835
Piața carburanților, zguduită de războiul din Orientul Mijlociu: Preţul motorinei a crescut cu 17%
1.835

3.952
Diana Buzoianu a răbufnit după dezbaterea din Parlament și anunță că a depus plângere penală: 'Minciuni de 2 lei'
3.952

22
Războiul din Iran adâncește incertitudinile privind evoluția economiei Germaniei
22

24
BVB a închis pe roşu şedinţa de luni
24

1.277
România, în fața unui nou șoc economic? Războiul din Orientul Mijlociu aprinde piața petrolului și inflația - avertismentul analiștilor financiari
1.277

25
Turcia raportează o creștere economică mai slabă decât anticipase
25

27
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în scădere
27

38
Analiză Ebury: Cum au reacționat piețele după bombardamentele SUA și ale Israelului asupra Iranului și care e cel mai mare risc
38

30
Avertisment dur pe fond energetic: Fost ministru al Energiei spune cum pot ajunge conflictele din Orient să lovească direct economia României
30

106
România pierde definitiv la ICSID încă un caz și aplică selectiv obligațiile internaționale - Pentru unii mumă, pentru alții ciumă
106
















Comentează