Ministrul apărării bulgar, Stefan Ianev, a susţinut joi teza rusă conform căreia atacul Moscovei asupra Ucrainei este doar o "operaţiune militară" şi a insistat că trebuie să se evite "exagerările" şi folosirea cu uşurinţă a cuvântului "război", transmite EFE.
"Dacă analizăm discursul lui (Vladimir) Putin (prin care preşedintele rus a anunţat declanşarea atacului asupra Ucrainei - n.r.), el evită cuvântul 'război', iar noi îl folosim cu frivolitate. Totuşi, probabil că în următoarele zile se va confirma teza potrivit căreia activităţile ruse se limitează la o operaţiune militară", a declarat Ianev presei, arată AGERPRES.
Ministrul bulgar a adăugat că atitudinea Rusiei faţă de Ucraina este "o nouă dovadă că sistemul de relaţii internaţionale nu funcţionează aşa cum este prevăzut în Carta ONU" şi că dialogul şi diplomaţia nu dau mereu rezultate.
În plus, Ianev a insistat "să nu se exagereze cu cuvântul 'război'" pentru a nu provoca teamă în rândul populaţiei.
Ministrul bulgar a mai anunţat că Ţările de Jos vor accelera furnizarea a două avioane de luptă olandeze care se vor alătura unei misiuni de supraveghere sub egida NATO.
Ministrul apărării bulgar insistă să nu se exagereze cu cuvântul 'război' în legătură cu situaţia din Ucraina: 'Dacă analizăm discursul lui Putin...'
București
6°C
Articole Similare

75
În largul Egiptului a fost descoperită o comoară uriașă: Ar putea scoate țara din criza profundă în care intrase
75

1.101
Donald Trump dezvăluie cine ar fi, de fapt, în spatele deciziei Iranului de a accepta un armistițiu: Da, am auzit asta!
1.101

1.679
S-a ajuns la un armistițiu, dar Iranul va percepe o taxă uriașă pentru trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
1.679

676
Sfârșitul unei ere? IT-ul, cândva sigur și bine plătit, lovit de valul AI: Concedieri masive în rândul marilor companii tech
676

6.069
Poziția oficială a Iranului, după armistițiul anunțat de către Donald Trump: Se redeschide Strâmtoarea Ormuz
6.069

1.774
Rusia atacă puternic la granița cu România: Sistemele antiaeriene au fost trecute în poziții de tragere și 2 avioane F-16 au fost ridicate de la sol
1.774

2.099
Drama fără margini care l-a împins pe copilul de doar 12 ani la sinucidere. După o viaţă de chin, inima lui nu a mai putut să îndure
2.099

913
Ministrul Economiei anunță că înflația din România o va lua razna din cauza războiului din Iran: E o speranță
913

966
Moment istoric în spațiu: astronauții Artemis și cei de pe ISS au comunicat pentru prima dată direct
966

2.168
Marea lovitură a primăverii: cele 3 zodii care rup barierele și pot atinge succesul absolut până pe 19 aprilie
2.168

3.022
Propuneri dure de la Teheran: care sunt cele 10 puncte ale planului ce complică încheierea războiului cu SUA
3.022

848
Explozia prețurilor la carburanți: Bogdan Ivan explică de ce plătim cu 80 de lei mai mult pentru un plin / Prognozele pentru perioada următoare
848

7.106
Haos total în zona Golfului: sirenele sună în mai multe țări, după un atac puternic cu drone și rachete lansat de Iran
7.106
















Comentează