Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul apărării din Irak a fost destituit de Parlament

irak

Ministrul irakian al apărării, Khaled al-Obeidi, suspectat de corupţie, a fost destituit joi de Parlament, relatează AFP şi Reuters, citând deputaţi şi media. Un număr de 142 de deputaţi au votat în favoarea destituirii ministrului, iar 102 s-au pronunţat împotrivă în cadrul unui vot secret, au declarat doi deputaţi pentru AFP. Optsprezece aleşi s-au abţinut, conform sursei citate.

Prim-ministrul Haider al-Abadi îşi pierde astfel unul dintre aliaţii suniţi apropiaţi, în contextul în care forţele guvernamentale pregătesc ofensiva pentru recucerirea Mosul, principalul fief al grupării Stat Islamic (SI) în Irak şi ultimul mare oraş care se află în mâinile jihadiştilor. La începutul lui august, ministrul Obeidi a fost audiat în Parlament după o serie de acuzaţii de corupţie. Cu acel prilej, Khaled al-Obeidi i-a acuzat şi el pe preşedintele Parlamentului şi mai mulţi parlamentari de corupţie şi şantaj. După o anchetă rapidă, justiţia a clasat dosarul împotriva preşedintelui Parlamentului, dar această dispută a arătat diviziuni în tabăra sunită.

Criza intervine şi în contextul în care forţele guvernamentale sunt angrenate în luptă împotriva jihadiştilor responsabili de numeroase atentate sângeroase în ţară, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.