Ministrul Apărării efectuează o vizită în Statul Qatar și în Regatul Hașemit al Iordaniei

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 13-03-2023

Actualizat: 13-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Ministerul Apărării Naționale

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, efectuează, în perioada 12-18 martie, vizite oficiale în Statul Qatar, respectiv Regatul Hașemit al Iordaniei.

Pe timpul celor două activități externe, demnitarul român are planificate întrevederi cu omologii qatarez și iordanian, precum și cu alte oficialități militare din statele respective, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Apărării Naționale.

În timpul întâlnirii va fi impulsionată dezvoltarea cooperării bilaterale cu cele două state partenere, precum și în context NATO și UE, în domeniul apărării. De asemenea, vor fi discutate unele aspecte relevante privind situația internațională de securitate.

De asemenea, pe timpul vizitelor vor fi abordate subiecte relevante pentru consolidarea dialogului bilateral în domenii precum educația militară și instruirea în comun.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri