Ministrul Apărării explică de ce nu a fost doborâtă drona rusească pătrunsă în spațiul aerian al României: 'Au fost foarte aproape să o dea jos'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 13-09-2025 22:59

Article thumbnail

Sursă foto: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a oferit detalii despre incidentul de sâmbătă, când o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României. Oficialul a precizat că aparatul nu a fost doborât, ci a părăsit teritoriul și a intrat în Ucraina.

„Nu a fost doborâtă, nu. Radarele au interceptat-o și au văzut-o venind spre spațiul nostru aerian. Avioanele s-au ridicat și au văzut-o au fost foarte aproape să o dea jos. Drona zburând foarte jos la un moment dat a plecat în Ucraina. Astea sunt informațiile pe care le avem la acest moment”, a spus Moșteanu, sâmbătă, la Antena 3 CNN.

Ministrul a precizat că la misiune au participat și avioane Eurofighter ale Germaniei, care au preluat monitorizarea după ce aeronavele românești și-au epuizat timpul maxim de zbor.

„Practic le-au înlocuit în spațiu aerian pentru că avioanele au o perioadă de zbor limitată și în momentul în care F-16-le s-a apropiat de terminarea acestei perioade s-au ridicat Eurofightererele aliaților germani”, a explicat ministrul.

Procedurile pentru doborârea dronelor

Întrebat despre procedurile privind Legea 73/2025 care permite doborârea dronelor ce intră în spațiul aerian, ministrul Apărării a declarat: „ Procedurile urmează să fie trecute prin CSAT. Am luat toate aprobările în aceste luni de vară. Sunt legate cu procedurile de intervenție în cazul aeronavelor cu pilot. În acest moment, pentru angajarea împotriva aeronavelor cu pilot, funcționăm, practic, pe legea veche unde ministru trebuie să dea aprobare pentru angajarea. Și eu am tot timpul un telefon asupra mea cu o aplicație, dacă nu sunt eu, pe comandă, în jos, are altcineva această posibilitate de a da aprobare”.

„Așteptăm raportul final și îl vom avea în orele care urmează. (...) Mâine vor fi survoluri cu elicoptere în zona aceea pentru a vedea dacă există urme sau dacă ar fi căzut, dar toate informațiile în momentul ăsta sunt că drona a ieșit în spațiul aerian ucrainean”, a încheiat Moșteanu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri