Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Apărării face apologia pensiilor de serviciu ale militarilor. Atac subtil la pensiile magistraţilor

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Nicolae Ciucă

Ministrul Apărării Nicolae Ciucă explică faptul că militarii nu au pensie specială, ci pensie de serviciu, iar Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni și cei care nu, deoarece participarea la teatre de operații este posibilă cu sprijinul colegilor din țară.

„Despre pensii… o chestiune pe care o putem înţelege şi într-o altă notă decât cea a pensiilor militare. Pentru că atunci când vorbeşti de o separare la nivelul instituţiei militare, eu cred că obiectivul nu este acela de a analiza într-un mod onest şi echitabil situaţia pensiilor ci, mai degrabă, de a induce o stare de frământare şi nelinişte într-o instituţie de bază, fundamentală, a statului român, care se bucură de încrederea şi suportul populaţiei într-un procent covârşitor de mare”, a scris pe pagina sa de Facebook Nicolae Ciucă.

Militari nu sunt numai în armată - militari sunt şi în celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Precizările vin în contextul în care au fost discuții despre o separare în cadrul Armatei în privința pensiilor - cei care au participat sau nu la misiuni.

„Doar ca să înţeleagă cei care sunt mai puţin familiarizaţi cu terminologia, dar şi cu sintagmele din domeniul militar, precizez că pentru a susţine un militar în teatrele de operaţii este nevoie de 9 -12 oameni în activităţile de suport. Noi nu ne putem îndeplini misiunile, oriunde am fi, fără să ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă liniile de suport logistic, liniile de suport tehnic, liniile de suport moral, care au o componentă considerabilă în ceea ce înseamnă succesul acţiunii militare”, mai scrie ministrul Apărării.

Armata nu trebuie separată în „cei care au fost în misiuni şi cei care nu au fost”.

„Noi nu puteam să mergem în misiuni în dacă nu erau cei din ţară care să ne sprijine în executarea misiunilor. Pericolul şi tot ceea ce înseamnă cadrul de desfăşurare a acţiunii militare este asumat de fiecare dintre noi, inclusiv de logisticieni, pentru că logistică se face şi în teatrul de operaţii”, se mai arată în postare.

Ministrul Ciucă lansează şi un atac subtil la adresa magistraţilor, care au posibilitatea să primească o pensie la nivelul a 85% din ultimul salariu.

"Noi am înţeles foarte bine legea pensiilor militare iar la noi, în instituţia militară, în instituţiile militare, legea se aplică cât se poate de corect. Militarii nu pot să-şi adauge absolut niciun bonus sau coeficient în ultima lună, înainte de a ieşi la pensie, pentru că, în baza legii, singurul drept pe care îl avem de a alege atunci când ieşim la pensie este segmentul acesta de şase luni consecutive din ultimii cinci ani, în baza căruia se calculează pensia, iar pensia începe de la plafonul de 65% şi nu depăşeşte 85%. Ca atare, indiferent despre cine discutăm dintre cei care ies la pensie în uniforma militară pe baza legii, nu depăşesc salariul net în plată la ieşirea la pensie", scrie ministrul.

Militarii nu au pensie specială, ci beneficiază de pensie militară de serviciu, atrage atenția ministrul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.