Ministrul Apărării, mesaj DUR în scandalul din PSD: 'Situaţia tensionată trebuie SĂ ÎNCETEZE...'

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 13-01-2018

Actualizat: 13-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a afirmat sâmbătă că "situaţia tensionată" manifestată atât la nivel guvernamental, cât şi "fals indusă" în interiorul PSD trebuie să înceteze, singura soluţie pentru rezolvarea acestor probleme fiind "convocarea de urgenţă" a unui Comitet Executiv Naţional. 

Citeşte şi: Răsturnare de situaţie la parastasul Regelui Mihai: MAREA ÎMPĂCARE în Familia Regală. Gestul SURPRINZĂTOR al Principesei Margareta - VIDEO

"Situaţia tensionată din aceste zile, manifestată atât la nivel guvernamental, cât şi fals indusă în interiorul PSD, trebuie să înceteze cât mai curând posibil. Singura soluţie pentru rezolvarea acestor probleme este convocarea de urgenţă a unui Comitet Executiv Naţional, în care să se analizeze cauzele care au dus la apariţia acestei situaţii. Comitetul Executiv este singurul for statutar în care se pot lua deciziile corecte pentru ca această stare de fapt, care afectează grav atât imaginea partidului, cât şi actul de guvernare, să înceteze cât mai repede", a scris Fifor, pe Facebook. 

El a precizat că românilor le-a fost promisă "o guvernare puternică, stabilă, cu susţinerea totală a coaliţiei majoritare PSD-ALDE". 

"Am promis românilor o guvernare puternică, stabilă, cu susţinerea totală a coaliţiei majoritare PSD-ALDE, o guvernare care să pună în aplicare, punct cu punct, programul votat de milioane de români în decembrie 2016, dar şi să respecte angajamentele asumate faţă de partenerii noştri externi", a mai afirmat Fifor.

IMPORTANT PENTRU TOȚI CITITORII

Citeşte şi: CTP, afirmaţii HALUCINANTE după sancţionarea Laurei Codruţa Kovesi: 'Inspecția Judiciară nu are cum să nu fie INFLUENŢATĂ politic...' .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri