Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr (PSD), a declarat miercuri, la Antena 3, că el este cel care l-a informat pe șeful statului, cu o zi în urmă, că nu există drone sau rămășite de drone căzute pe teritoriul României, și că ulterior a primit din teritoriu „indicii” că echipele MApN au identificat resturi care ar putea proveni de la drone rusești.
- „Am avut aseară în jurul orei 6 indicii că echipele noastre au identificat resturi care pot fi asociate cu o dronă. S-au făcut lucrurile obișnuite în astfel de cazuri, echipele au luat probele pe care le analizează cu echipamentele avute la dispoziție în cadrul MApN”, a explicat ministrul Apărării, după ce echipajele MApN au descoperit resturi care ar putea fi de la o dronă, în localitatea Plauru din județul Tulcea, la aproximativ 30 de km de orașul Tulcea.
Cum a fost informat Iohannis
Demnitarul a menționat că el este cel care i-a spus șefului statului că pe teritoriul României nu au căzut drone rusești, așa cum susțineau ucrainenii.
„Eu i-am furnizat această informatie (șefului statului, n.red.) Când i-am comunicat, m-am bazat pe toate datele puse la dispoziție de colegii din MApN și care duceau la această concluzie. Informarea mea s-a bazat pe ce am avut la dispoziție. Informarea a fost cu bună-credință”, a declarat Angel Tîlvăr.
Ministrul a precizat că după ce a aflat de resturile găsite în Tulcea, l-a informat imediat pe Iohannis.
„L-am pus la curent și l-am informat cu măsurile pe care urmam să le luăm. Noi verificăm ce tip de dronă este, ce proveniență are. Efectuăm verificări tehnice profesioniste și noi tot timpul suntem în contact cu aliații NATO”, a indicat acesta.
Premierul Marcel Ciolacu a vorbit și el miercur despre aceste rămășițe, afirmând că sunt „la 100 de metri de apă, într-o zonă de junglă, acum defrișează”, potrivit imaginilor difuzate de Digi24.
Tîlvăr a precizat că „România este o țară sigură”.
Comentează