Ministrul austriac al Muncii a demisionat în urma acuzaţiilor că a plagiat o parte din lucrările sale universitare

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 10-01-2021

Actualizat: 10-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul austriac al Muncii, Christine Aschbacher, a demisionat în urma acuzaţiilor că a plagiat o parte din lucrările sale universitare, dar a negat acest lucru şi a spus că demisionează pentru a-şi proteja familia. În locul acesteia, cancelarul Sebastian Kurz l-a numit pe economistul Martin Kocher, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Aschbacher, membră a Partidului Popular, de orientare conservatoare, care conduce coaliţia de guvernare, ar fi copiat din alte surse cel puţin o cincime din dizertaţia sa pentru doctorat, precum şi părţi din teza sa, potrivit cercetătorului Stefan Weber, specializat în detectarea plagiatelor.

Citește și: Se complică situația pentru sistemul sanitar din România: Au apărut primele cazuri de gripă ‘normală’

Aschbacher a spus că şi-a scris dizertaţia şi teza ”în funcţie de convingerile şi cunoştinţele ei”, potrivit agenţiei de presă APA.

”Ostilitatea, agitaţia politică şi insultele sunt revărsate nu doar asupra mea, ci şi a copiilor mei, cu o forţă de nesuportat. Nu mai pot permite să continue, pentru a-mi proteja familia. Din acest motiv demisionez din funcţie”, a mai afirmat aceasta.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri