Ministrul austriac de Interne, Karl Nehammer: Patru morţi şi zeci de răniţi în atacul terorist din Viena

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 03-11-2020

Actualizat: 03-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Patru persoane au fost ucise, iar alte 22 au fost rănite în atacul terorist comis luni seară în centrul oraşului Viena, anunţă ministrul austriac de Interne, Karl Nehammer, potrivit MEDIAFAX.

"Atacatorul a omorât patru persoane, iar 22 au fost rănite", a declarat Karl Nehammer într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi.

Citește și: Scene fără precedent! Un polițist a fost tăiat cu cuțitul, după ce i-a cerut unei persoane să poarte mască de protecție

Autorul atacului a fost "neutralizat" în nouă minute de agenţi ai forţelor speciale de poliţie, a precizat ministrul austriac de Interne. "De la primul foc de armă la neutralizarea atacatorului, au trecut doar nouă minute", a subliniat Karl Nehammer.

Autorul atacului, un islamist de 20 de ani originar din Macedonia de Nord, a reuşit să înşele sistemul. "Este vorba de eliberarea prematură a unui individ radicalizat", a subliniat ministrul austriac de Interne, admiţând că există deficienţe ale sistemului de securitate. Ministrul de Interne cere îmbunătăţirea cooperării între poliţie şi autorităţile judiciare şi programe mai intense pentru deradicalizare.

"Există indicii clare că autorul atacului avea legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic", a precizat Karl Nehammer.

În cadrul anchetei, autorităţile austriece au efectuat marţi 18 percheziţii, reţinând 14 persoane, a declarat, la rândul său, directorul Poliţiei din Viena, Gerhard Pürstl. "Sigur că simpatizanţii reţelei teroriste Stat Islamic sunt monitorizaţi de agenţiile de securitate. Anticiparea este un element-cheie pentru evaluarea riscurilor", a precizat directorul Poliţiei din Viena.

Citește și: Florin Cîțu a răbufnit după declarația lui Marcel Ciolacu: Cum te mai duci tu acasă la familia ta și te uiți în ochii lor? Aștept să-ți ceri scuze

Primarul oraşului Viena, Michael Ludwig, a declarat că patru persoane au fost ucise în atacul terorist, iar 24 au fost rănite, explicând că diferenţa privind numărul răniţilor provine din faptul că nu toţi sunt victime directe ale atacatorului.

Autorităţile austriece au anunţat că nu au indicii despre existenţa mai multor atacatori, dar nu exclud această posibilitate, astfel că prezenţa forţelor de ordine va fi menţinută.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri