Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Bogdan Aurescu a pledat pentru un Nou Concept Strategic, la reuniunea NATO

mae.ro
Bogdan Aurescu

Ministrul de externe Bogdan Aurescu a pledat, la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre ale NATO, pentru un Nou Concept Strategic adaptat la provocările actuale și consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare pe întreg Flancul Estic, conform Mediafax.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat marți, 30 noiembrie 2021, la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre ale NATO, care se desfășoară la Riga, în Letonia, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2021, anunță MAE.

Programul primei zile a reuniunii a inclus două sesiuni de lucru, ambele în format aliat.

În prima sesiune, miniștrii aliați de externe au discutat despre evoluțiile curente din Vecinătatea Estică a Alianței și la Marea Neagră, exprimându-și îngrijorarea cu privire la înrăutățirea situației de securitate. Șeful diplomației române a evidențiat implicațiile acestor evoluții asupra stabilității întregii regiuni euroatlantice. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, în contextul deteriorării situației de securitate din regiune, necesitatea continuării eforturilor susținute pentru consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare pe întreg Flancul Estic, de la Nord la Sud, într-o manieră coerentă, echilibrată și unitară, inclusiv la Marea Neagră.

În context, a susținut intensificarea sprijinului și asistenței pentru partenerii estici ai Alianței și a pledat pentru continuarea politicii „ușilor deschise” a NATO.

O altă temă abordată în cursul discuțiilor a fost aceea a controlului armamentelor, dezarmării și neproliferării. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanța îndeplinirii angajamentelor asumate și a obligațiilor aferente regimului actual de control al armamentelor, cu respectarea normelor de drept internațional ca elemente fundamentale pentru asigurarea predictibilității, stabilității, transparenței militare și reducerii riscurilor. De asemenea, a menționat că, din perspectiva României, controlul armamentelor trebuie să fie complementar posturii de descurajare și apărare, în același timp o postură puternică și credibilă fiind o premisă pentru un proces eficient de control al armamentelor.

Totodată, ministrul Aurescu a reiterat solidaritatea României cu Polonia, Lituania și Letonia, care se confruntă cu o campanie hibridă dură din partea regimului Lukașenko.

În cadrul celei de-a doua sesiuni de lucru a avut loc un schimb de opinii cu privire la noul Concept Strategic al NATO, în pregătirea Summitului de la Madrid, din vara anului 2022, când liderii aliați își propun adoptarea acestui document de orientare strategică a NATO pentru următorul deceniu.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat importanța deosebită a acestui proces în consolidarea rolului și profilului Alianței în următorii zece ani din perspectiva dimensiunii politice a Alianței, asigurării unei posturi militare solide și avansării relațiilor de parteneriat ale NATO. A arătat că în Noul Concept trebuie să se regăsească valorile și interesele comune, forța relației transatlantice și relevanța esențială a angajamentului prevăzut de art. V al Tratatului de la Washington.

Șeful diplomației române a subliniat, în acest sens, că scopul primordial al viitorului Concept este să asigure că NATO rămâne puternică, eficientă și unită, pentru a putea livra securitate și stabilitate statelor membre și cetățenilor acestora, subliniind prioritatea care trebuie acordată apărării colective ca sarcină primară a Alianței. Astfel, a reliefat că NATO trebuie să rămână profund dedicată misiunii sale principale de apărare colectivă a membrilor săi, aspect care trebuie abordat adecvat în viitorul Concept Strategic.

Ministrul Aurescu a evidențiat importanța procesului de întărire a coeziunii NATO, pentru asigurarea unui profil consolidat al Alianței ca for de gestionare eficientă a amenințărilor la adresa spațiului euroatlantic, inclusiv în ceea ce privește instrumentele hibride, care devin tot mai prezente și mai sofisticate. De asemenea, a subliniat necesitatea reformării capacității de răspuns la crize, care nu se poate reduce doar la un simplu management / gestionare a acestora, așa cum era prevăzut în conceptul strategic din 2010.

În context, ministrul Bogdan Aurescu a făcut apel la reflectarea adecvată a situației de securitate actuale în noul document strategic și, făcând referire la situația de securitate din regiunea Mării Negre, a pledat din nou pentru consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare pe întreg Flancul Estic.

În același timp, șeful diplomației române a susținut că Alianța trebuie să fie capabilă să proiecteze stabilitate în vecinătatea sa, prin cooperare și dialog. În acest sens, a subliniat importanța dezvoltării și extinderii rețelei de parteneriate a NATO cu state din Vecinătatea Estică, precum și din alte regiuni care împărtășesc valorile comune euroatlantice. Nu în ultimul rând, a subliniat necesitatea consolidării rezilienței Alianței și aliaților, respectiv a partenerilor, cu accent pe cei din vecinătate. În final, a subliniat importanța alocării resurselor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor Alianței.

Reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre NATO va continua în cursul zilei de 1 decembrie 2021 cu o sesiune de lucru cu participarea Georgiei și Ucrainei, care se va focaliza asupra evoluțiilor de securitate regionale. Aceasta va fi urmată de o sesiune în format aliat privind Afganistan. Ministeriala NATO de externe se va încheia cu o întâlnire a aliaților cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Finlanda și Suedia, pentru un schimb de opinii privind Balcanii de Vest.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.