Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul britanic Michael Gove susţine că s-au făcut progrese la negocierile cu UE privind relaţia post-Brexit

brexit

Ministrul britanic însărcinat cu supervizarea negocierilor privind relaţia post-Brexit între Regatul Unit şi UE, Michael Gove, a declarat vineri că s-au înregistrat progrese la aceste tratative şi crede că cele două părţi vor reuşi să încheie un acord de liber schimb, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

''Sunt încrezător că va exista un acord, cred că în ultimele săptămâni am avut o schimbare binevenită de ton'', a spus ministrul de stat Michael Gove în faţa presei în oraşul nord-irlandez Portadown. ''Sunt semne de bun augur pentru un acord. Desigur că mai există şi unele discuţii dure'', dar ''cred că vom avea un rezultat negociat reuşit'', a completat el.

Declaraţia sa este neobişnuit de optimistă faţă de cele făcute pe parcursul negocierilor care avansează anevoios şi în care ambele părţi s-au plâns de lipsa unor progrese consistente.

Citește și: Gabriela Firea lansează un nou atac dur la adresa Guvernului: Minciuna a ieșit la suprafață

Principalele divergenţe privesc solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, aşa-numitul ''level playing field'', pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană, şi dosarul pescuitului. Bruxellesul doreşte un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra doreşte doar un acord clasic de liber schimb.

Potrivit unor surse citate de Reuters, Bruxellesul ar fi în cele din urmă dispus să accepte un compromis prin care să fie creat un mecanism de soluţionare a disputelor privind ajutoarele de stat oferite în viitor de Londra companiilor britanice, în locul aplicării de către Regatul Unit a regulilor de concurenţă comunitare.

Negocierile dintre Regatul Unit şi UE privind relaţia lor post-Brexit vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit la care liderii europeni speră să valideze un acord cu Londra.

Premierul britanic Boris Johnson a respins posibilitatea unei prelungiri a perioadei de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie, Regatul Unit continuând să aplice până atunci regulile UE. Dacă până la finalul acestei perioade nu se va încheia un acord, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.