Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, i-a vizitat luni dimineaţa pe cei doi copii care au fost răniţi în timpul furtunii de duminică după-amiază şi care sunt internaţi în prezent la Spitalul Judeţean Timişoara, unde au suferit intervenţii chirurgicale.
"Am vrut să-i văd pe cei doi minori care au suportat intervenţii chirugicale serioase. Din păcate, Teodora nu este într-o stare foarte bună, este în stare critică. Robert este în stare stabilă. Îmi doresc să se însănătoşească şi să revină acasă, alături de părinţi", a spus ministrul Carmen Dan, potrivit agerpres.ro.
Ea a precizat că, dintre celelalte persoane internate în spital, o situaţie mai deosebită este consemnată în cazul unei femei care urmează să fie supusă unei intervenţii chirugicale.
Conform informaţiilor medicilor, la Spitalul Judeţean din Timişoara au ajuns duminică după-amiază 41 de persoane rănite în urma furtunii, dintre care 11 au fost internate. Doi copii, de 11 şi 10 ani, au fost operaţi şi se află la secţia de ATI. De asemenea, şase persoane se află internate la secţia de Neurochirurgie, patru la Ortopedie şi una la Politraume.
Ministrul Carmen Dan i-a vizitat pe copiii internați la Spitalul Judeţean Timişoara
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

1.112
Scandalul din justiție ajunge sub „nasul” lui Nicușor Dan: protest în stradă, la Palatul Cotroceni, faţă de propunerile la şefia marilor parchete
1.112

1.262
Ion Cristoiu: Declanșarea războiului din Iran e o greșeală de imagine pentru Donald Trump
1.262

1.534
Pregătiri intense la Cotroceni pentru vizita lui Nicușor Dan în SUA. Eugen Tomac: 'Invitaţia este lansată de Trump / Există chiar un grup de lucru coordonat de Lazurca'
1.534

4.999
„Vulnerabilitate de imagine”. Adevărata cronologie a abuzului pe ruta București-Dubai
4.999

1.055
Judecătoarea Dana Gîrbovan, șefa CA Cluj, acuză: Denigrarea justiției este răspunderea guvernului și un atac la o putere din stat
1.055

6.723
Acuzații grave în scandalul Ponta – Oana Țoiu. Gheorghe Piperea: 'Cineva de la consulatul român din Dubai mi-a confirmat / Deci, Țoiu minte'
6.723

105
Piedone critică USR și solicită demisia ministrului de Externe Oana Țoiu
105

3.591
De la scandal politic la posibil dosar penal: ce infracțiuni ar putea fi analizate în cazul intervenției Oanei Țoiu
3.591

3.994
Crin Antonescu, atac dur la adresa USR, după scandalul cu Irina Ponta: 'Mă umple de scârbă și de groază'
3.994

1.895
România, pe păcănele! Orașul în care încasările jocurilor de noroc depășesc bugetul primăriei: Administrația vrea să le elimine
1.895

3.578
Daciana Sârbu, cu lacrimi în ochi, după ce fiica sa a fost blocată să plece din zona de război: Suntem niște părinți disperați!
3.578

5.647
CTP a văzut declarațiile lui Nicușor Dan și se arată siderat: Prestația sa îl califică drept prost și fricos! Mediocru!
5.647

2.609
VIDEO Nicușor Dan, despre numirile pentru șefia marilor parchete: Am făcut o analiză foarte amplă. Sunt în complet dezacord cu ce se spune pe rețele
2.609

















Comentează