Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul chinez al apărării l-a primit la Beijing pe fostul secretar de stat american Henry Kissinger

www.theatlantic.com
henry kissinger

Ministrul apărării al Chinei, Li Shangfu, l-a primit marţi, la Beijing, pe fostul secretar de stat american Henry Kissinger, acum în vârstă de 100 de ani, transmite dpa.

Potrivit Ministerului chinez al Apărării, Li şi-a exprimat speranţa că Statele Unite pot lucra împreună cu China pentru a promova dezvoltarea sănătoasă a relaţiilor între cele două armate.

Istoria a dovedit de nenumărate ori că nici SUA, nici China nu îşi pot permite să îl trateze pe celălalt ca adversar, a spus Kissinger, citat în comunicatul oficial chinez, potrivit Agerpres.

Probabil din cauza sancţiunilor impuse de Statele Unite împotriva lui Li, China a încetat recent convorbirile militare la nivel înalt cu Washingtonul.

Henry Kissinger se bucură de o mare stimă în China. Ca secretar de stat în administraţia preşedintelui Richard Nixon, Kissinger a întreprins o vizită secretă în China în iulie 1971 şi a făcut astfel primii paşi spre normalizarea relaţiilor între cele două ţări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.