Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Comunicațiilor: 'Planurile de redresare a Poștei Române continuă'

agerpres
postasi

Poșta Română trece printr-o perioadă dificilă, iar în momentul de față se întreprind măsuri pentru capitalizarea și listarea pe bursă a companiei, a declarat, joi, ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Delia Popescu, într-un briefing de presă, susținut la Palatul Victoria.

'Compania Națională Poșta Română trece printr-o perioadă dificilă, în sensul în care în momentul de față înregistrează o datorie istorică de peste 200 de milioane de lei. Greva de zilele trecute viza o mărire salarială. Acest conflict a fost gestionat de conducerea companiei și s-a finalizat prin acordarea unei creșteri de 80 de lei și majorarea valorii tichetului de masă, începând cu 1 ianuarie 2017. Planurile noastre sunt, în mod evident, de redresare a companiei, pentru că este o companie strategică pentru statul român. În momentul de față întreprindem măsuri pentru capitalizarea, respectiv ieșirea pe bursă a Companiei Naționale Poșta Română, dar este un proces de durată, în care sunt mai multe organisme implicate', a spus Popescu.

În ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii digitale în România, ministrul Comunicațiilor a menționat faptul că statul român trebuie să ia măsuri concrete privind salarizarea personalului din sectorul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC).

Citește și: BRD si-a marit profitul cu 68% la 9 luni

'Avem un potențial foarte bun în România. Ideea este să învățăm și să speculăm cum îl păstrăm în țară, iar aici avem, într-adevăr, o problemă în ceea ce înseamnă salarizarea personalului din sectorul TIC, unde noi, reprezentanții statului, trebuie să facem demersuri concrete în acest sens. Un prim pas pe care Ministerul Comunicațiilor îl face în acest sens este modificarea Ordinului comun prin care încercăm să scădem sau să eliminăm anumite bariere fiscale pentru persoanele care au activități de creație de calculator. Acesta este un mic pas în acest lung demers pe care statul român trebuie să-l facă. Trebuie să învățăm să ne atragem resursa umană specializată și în sectorul public. Din păcate, în ultimul timp, am eliminat-o și acum vedem reversul medaliei', a subliniat ministrul Comunicațiilor.

Poștașii vor beneficia, începând cu 1 ianuarie 2017, de o creștere salarială de 80 de lei brut/angajat și tichete de masă în valoare de 11,50 lei/zi, mai mari cu 2,5 lei decât în prezent, potrivit înțelegerii dintre conducerea Poștei Române și reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR).

În acest context, conflictul de muncă declanșat săptămâna trecută de angajații Poștei Române în toată țara a încetat, iar activitatea poștală a revenit la normal.

Potrivit unui comunicat al Poștei Române remis luni AGERPRES, conducerea companiei și reprezentanții SLPR au agreat, luni, schema de majorare a salariilor poștașilor, cu aplicare de la 1 ianuarie 2017.

"În cadrul negocierilor s-a convenit acordarea de tichete de masă la valoarea nominală a tichetului de 11,50 lei/zi, față de valoarea actuală de 9 lei, după intrarea în vigoare a actului normativ care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă. Suplimentar, s-a stabilit acordarea unei creșteri salariale de 80 de lei brut/angajat. Această schemă de majorare a urmărit principiile echității sociale, vizând angajații cu cele mai mici venituri. Ea a fost agreată în contextul continuării planului de optimizare a personalului, care va duce la o structură mai eficientă în zona administrativă. Ca urmare a celor convenite luni între conducerea Poștei Române și partenerii sociali, conflictul de muncă va înceta, iar activitatea poștală va reveni la normali", se arată în comunicat.

Peste 15.000 de angajați din mai mult de 1.000 de subunități poștale au declanșat joi, 27 octombrie, proteste în toată țara, fiind nemulțumiți de salarizarea din sistem și de propunerile venite din partea conducerii companiei, care condiționa majorările salariale de concedieri. Într-un comunicat de presă, conducerea Poștei Române a afirmat vineri că încetarea lucrului în unitățile poștale a adus pierderi companiei de 4,5 milioane de lei, în doar câteva ore, dar și că protestul poștașilor s-a aflat "în afara cadrului legal" și "a afectat semnificativ activitatea operatorului național de servicii poștale".

Poșta Română, companie națională înființată conform Legii 31/1990, nefiind o instituție publică, este deținută de statul român, prin Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională (MCSI), în proporție de 75%, și Fondul Proprietatea (FP), cu 25%, anunță Agerpres.

Compania deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.