Ministrul Culturii, despre salvarea patrimoniului de la Roşia Montană: Sunt convins că nu există un pericol în momentul de faţă

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 14-01-2014

Actualizat: 14-01-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'Referitor la proiectul minier de la Roşia Montană şi implicaţiile vizavi de patrimoniul cultural din această zonă, din punctul meu de vedere, până când nu suntem siguri că acel patrimoniu naţional va fi recuperat sau protejat, nu cred că cineva în Ministerul Culturii ar putea fi de acord cu o exploatare minieră în acea zonă.

Sunt convins că nu există un pericol în momentul de faţă. (...) Ca ministru al Culturii nu o să fiu de acord, inclusiv prin punerea la dispoziţie a mandatului meu, ca o părticică din patrimoniu să aibă de suferit în urma unor intervenţii industriale. Sunt convins că nu se va întâmpla acest lucru', a afirmat Ştirbu.

La finalul audierilor, ministrul a subliniat că nu este o persoană care se opune dezvoltării industriale şi economice a României.

'Am fost membru în Comisia specială pentru Roşia Montană. Nu sunt un refractar al investiţiilor, al dezvoltării, al exploatării resurselor. Nu sunt o persoană care să fiu contra dezvoltării ţării, dar fiind ministru al Culturii, mi se pare firesc, corect să lupt pentru respectarea adevărului şi pentru patrimoniul naţional cultural din orice zonă a ţării, nu numai de la Roşia Montană. Cred că orice ministru al Culturii şi orice om implicat ar trebui să lupte pentru acest lucru', a apreciat el.

AGERPRES
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri