Ministrul Culturii: "Încă nu am luat nicio decizie privind desființarea Institutului Național al Patrimoniului"

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 23-11-2025 19:39

Article thumbnail

Sursă foto: Speranța TV

Ministrul Culturii, András István Demeter, consideră că instituția pe care o conduce este în prezent în centrul unor acțiuni de dezinformare, legate de soarta Institutului Național al Patrimoniului.

 

Ministrul Culturii: "Încă nu am luat nicio decizie privind desființarea Institutului Național al Patrimoniului"

"O intenție care este în faza de analiză este transformată într-o știre alarmistă. O analiză nu este o decizie", a explicat demnitarul într-o emisiune de televiziune. El a menționat că în prezent este în derulare un mecanism care analizează ce este de făcut inclusiv în privința INP. Este vorba de un grup de lucru, constituit la nivelul Ministerului, care conține inclusiv reprezentanți ai Institutului Național al Patrimoniului dar și peste 40 de specialiști din toată țara.

András István Demeter a recunoscut totuși că situația patrimoniului național nu este una bună. Monumentele istorice se degradează dar probleme sunt și la patrimoniul imaterial și în alte zone, a adăugat ministrul Culturii, într-o emisiune la Speranța TV. Totodată există, potrivit lui, și o deficiență în gestionarea banilor.

"Dincolo de problemele pe care le-a avut întreaga țară cu banii, în ultimii ani, fondurile au început să apară în zona patrimoniului", a punctat ministrul. Fondurile au provenit din diverse taxe, din fonduri europene sau din PNRR. Se constată astfel că în privința gestionării patrimoniului, rezultatele nu sunt pe măsura efortului, potrivit demnitarului.

Recentralizarea controlului în acest domeniu al patrimoniului este în prezent doar una din variantele asupra căreia discută specialiștii Ministerului, a dezvăluit András István Demeter.

Făcând o radiografie a acestui domeniu al monumentelor și altor bunuri ale statului, ministrul a salutat apariția pe piață a activității private, reprezentate de ONG-uri. Acestea beneficiază de specialiști, istorici, arhitecți, care sunt în temă cu situația patrimoniului, însă, de multe ori, pozițiile lor sunt alarmiste, a conchis ministrul.

Fundaţia Pro Patrimonio a lansat recent o petiţie prin care cere Guvernului României să renunţe la intenţia de desfiinţare sau comasare a Institutului Naţional al Patrimoniului (INP),pe care îl consideră o instituţie-cheie în protejarea monumentelor istorice. Apelul, semnat deja de mii de persoane, este adresat ministrului Culturii, András István Demeter, şi prim-ministrului Ilie Bolojan.

Institutul Național al Patrimoniului este o instituție înființată in anul 2009. Este singura instituție din România care are misiunea de a aplica politicile publice privind patrimoniul cultural — prin cercetare, inventariere, conservare, restaurare și promovare a patrimoniului imobil, mobil, imaterial și digital. Este considerat un pilon important al sistemului de protecție a patrimoniului național.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri