Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Daea, despre Mitică Popescu: 'Un om între oameni, un artist pentru noi, un cavaler cunoscut și recunoscut'

agrointel.ro
Petre Daea

Ministrul Agriculturii Petre Daea rememorează ultima întâlnire cu marele actor Mitică Popescu și spune despre el că a fost „un om între oameni, un artist pentru noi, un cavaler cunoscut și recunoscut”.

Petre Daea scrie, marți seara, pe pagina sa de Facebook că „s-a oprit inima marelui actor, Mitică Popescu” și rememorează ultima întâlnire cu marele actor,

„Pentru cei care l-au văzut, cunoscut și cu siguranță apreciat, marele actor rămâne o figură emblematică a vieții spirituale românești. Într-o zi de sâmbătă a lunii noiembrie, marele actor a venit la Târgul de produse agroalimentare din curtea Ministerului Agriculturii. O zi minunată pentru agricultorii români, care l-au putut vedea în modestia existenței sale, cumpărând produsele celor ce se întreceau să-l servească, purtându-i astfel recunoștință pentru tot ceea ce a făcut de-a lungul carierei sale. Am avut fericita ocazie şi marea plăcere să-i pot strânge mâna și să stăm de vorbă cu acea ocazie. Un om între oameni, un artist pentru noi, un cavaler cunoscut și recunoscut”, spune ministrul Agriculturii.

Daea spune că prețuindu-l pe marele actor, „slobozim lacrima părerii de rău că nu-l mai putem vedea”. Petre Daea adaugă că tot timpul „îl vom reține în minte și în sufletul nostru” pe marele actor.

Actorul Mitică Popescu a murit marți la vârsta de 86 de ani. Acesta era internat la Spitalul Elias din Capitală de la sfârșitul lunii decembrie. Potrivit reprezentanților Spitalului Elias din Capitală, Mitică Popescu a fost internat în Spitalul Elias în data de 27 decembrie 2022, iar situația medicală s-a agravat în data de 30 decembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.