Ministrul de externe al Franței, vizită neanunțată la Kiev după amenințările lui Putin

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 27-09-2022

Actualizat: 27-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: goadnews.com

Ministrul de externe al Franței face marți o vizită neanunțată la Kiev în semn de solidaritate cu Ucraina, potrivit CNN.

Ministrul francez de externe, Catherine Colonna, a sosit marți într-o vizită neanunțată la Kiev. Ea urmează să se întâlnească cu omologul său, Dmytro Kuleba, și cu președintele Volodimir Zelenski.

„Bună dimineața Ucraina, este bine să mă întorc", a scris, marți, Colonna, pe Twitter.

Este pentru a treia oară când Colonna se află în capitala ucraineană, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la Paris.

„În contextul declarațiilor iresponsabile ale autorităților ruse și al organizării ilegale a unor simulacre de referendumuri pe teritoriul Ucrainei, ministrul dorește să exprime solidaritatea Franței cu poporul ucrainean și deplina sa determinare de a-și consolida sprijinul pentru Ucraina și pentru suveranitatea și integritatea sa teritorială", se arată în comunicatul ministerului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri