Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul de externe al Libanului a demisionat după afirmaţii care au înfuriat monarhiile din Golf

Operation World
Liban

Ministrul de externe libian, Charbel Wehbé, a demisionat miercuri în urma afirmaţiilor sale care au provocat furia monarhiilor din Golf, pe care le acuzase de legături cu gruparea Stat Islamic (SI), transmite AFP.

Wehbé a fost primit miercuri de preşedintele Michel Aoun, căruia i-a cerut să-l 'descarce de funcţii şi responsabilităţi', după cum a afirmat el într-o scurtă declaraţie de la palatul prezidenţial, potrivit agerpres.ro.

Şeful diplomaţiei şi-a justificat plecarea prin 'ultimele evoluţii (...) care au însoţit declaraţiile mele televizate', dând asigurări că nu doreşte ca incidentul să fie 'folosit pentru a dăuna Libanului şi libanezilor'.

Luni seara, într-o dezbatere la un post american în limba arabă, Charbel Wehbé a făcut aluzie la monarhiile conservatoare bogate din Golf ca fiind responsabile de ascensiunea SI.

El a părăsit furios platoul de televiziune, spunându-i interlocutorului său saudit că nu acceptă să fie 'insultat de un beduin'.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul, dar şi Kuweitul i-au convocat a doua zi pe ambasadorii sau însărcinaţi cu afaceri libanezi pe teritoriul lor, iar secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului a criticat afirmaţiile ministrului libanez.

Incidentul este cu atât mai delicat pentru Liban, cu cât oficialii săi nu ascund că mizează pe un potenţial ajutor financiar din Golf pentru relansarea unei economii muribunde, într-o ţară în plină prăbuşire.

Guvernul libanez actual este la rândul lui demisionar şi se mai ocupă doar de gestionarea afacerilor curente. Demisia s-a produs la câteva zile după explozia din 4 august din portul Beirut, care a lăsat în urmă peste 200 de morţi şi a devastat cartiere întregi ale capitalei.

După mai mult de nouă luni de la tragedie, premierul desemnat Saad Hariri nu reuşeşte încă să formeze un nou guvern, principalele forţe politice rămânând cantonate în negocieri interminabile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.