Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul de Externe al R. Moldova, Mihai Popșoi: România e principalul partener comercial al Moldovei. Ucraina trebuie să câștige

Guvernul Republicii Moldova
Mihai Popsoi

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi, a declarat la Bucureşti că România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova. Șeful diplomației de la Chișinău face prima vizită în România de la preluarea mandatului.

Ministrul de Externe al Republicii Moldova a declarat că relația cu România este una de natură strategică, mai ales în contextul dificil creat de războiul din Ucraina, transmite News.ro preluat de stiripesurse.md

„Menţinem cu România o comunicare strânsă, intensă, într-un context geopolitic dificil, provocat de războiul injust al Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei”, a declarat Mihai Popşoi, la finalul întâlnirii avute cu ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu.

Diplomatul moldovean a discutat și despre pozițiile comune ale Bucureștiului și Chișinăului în privința războiului din Ucraina.

„Victoria Ucrainei este indispensabilă pentru securitatea şi stabilitatea din regiunea Mării Negre. Susţinerea comunităţii internaţionale nu vine doar în sprijinul Ucrainei, ci în apărarea principiilor şi normelor ordinii internaţionale bazate pe lege”, a afirmat ministrul de Externe al Republicii Moldova.

Diplomatul moldovean a mulțumit României pe pentru sprijinul „masiv” pe calea integrării europene a Republicii Moldova și a anunțat continuarea inițiativelor politice comune.

„Apreciem sprijinul solid, permanent, al diplomaţiei române, al Guvernului, al Parlamentului, al Preşedinţiei, inclusiv al europarlamentarilor, care ne-au ajutat să obţinem această decizie importantă a Consiliului European din 14 decembrie (n.red ziua în care Consiliul European a aprobat începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova)”, a transmis Mihai Popşoi.

Mihai Popșoi a transmis și că Republica Moldova își dorește intensificarea relațiilor economice cu România și continuarea proiectelor de interconectare a rețelelor de gaze naturale și energie electrică și fluidizarea traficului de la punctele de frontieră dintre România și Republica Moldova.

La rândul ei, ministrul român de Externe, Luminița Odobescu, a transmis că și România își dorește consolidarea parteneriatului strategic cu Moldova și că va susține puternic Chișinăului pe calea integrării europene.

„România va continua să sprijine Chişinăul ferm, în tot acest proces. Nu mă refer aici doar la sprijinul nemijlocit şi permanent la nivel politic pentru promovarea şi susţinerea la nivel european a procesului de integrare în Uniunea Europeană a Republicii Moldova. Avem în vedere şi sprijinul tehnic între autorităţile competente din diverse domenii în funcţie de necesităţi”, a declarat ministrul român.

Luminița Odobescu a lăudat autoritățile de la Chișinău pentru curajul de a aborda reforme necesare integrării în UE în condițiile în care Republica Moldova s-a confruntat în ultimii ani cu un val de acţiuni de destabilizare şi provocări.

„Republica Moldova este în prima linie a războiului hibrid orchestrat de la Kremlin. Ultimii doi ani au fost extrem de dificili pentru administraţia de la Chişinău, confruntată cu un val nemaiîntâlnit de acţiuni de destabilizare şi provocări. (...) Din nefericire pentru cei care finanţează astfel de planuri şi din fericire pentru Republica Moldova, Republica Moldova - Chişinăul a rezistat şi va rezista”, a mai transmis ministrul român de Externe.

Mihai Popșoi a devenit ministru de Externe al Moldovei la sfârșitul lunii ianuarie. Numirea lui a venit după ce fostul ministru, Nicu Popescu, și-a dat demisia. Guvernul de la Chișinău a numit-o de asemenea ministru al Afacerilor Europene pe Cristina Gherasimov.

În ianuarie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus la Timișoara că se așteaptă ca Rusia să reia acțiunile prin care să destabilizeze Republica Moldova.

„Știm că în această primăvară Rusia îşi va relua acţiunile de încercare de destabilizare”, a declarat Maia Sandu, care a adăugat că mizează pe sprijinul României și al comunității internaționale.

„Fără acest sprijin nu puteam face faţă acestui risc”, a afirmat Maia Sandu.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.