Ministrul de externe german, Heiko Maas, a afirmat joi că relaţiile cu Statele Unite ale Americii se vor îmbunătăţi în mandatul lui Joe Biden, preşedintele ales al SUA, dar mai sunt suficiente dezacorduri cu partenerii europeni care sugerează că nu totul va fi diferit, relatează Reuters, potrivit AGERPRES.
Şeful diplomaţiei germane, care a luat cuvântul în cadrul Forumului păcii de la Paris, şi-a exprimat speranţa ca Washingtonul să-şi asume un rol conducător în ce priveşte controlul armelor şi să adopte o poziţie fermă faţă de Rusia şi China, în contrast cu actuala administraţie.
Citește și: Ungaria își modifică Constituția și încinge spiritele: familia este alcătuită din femeie și bărbat
Omologul său francez, Jean Yves Le Drian, a apreciat la rândul său că se va îmbunătăţi cooperarea în ce priveşte controlul pandemiei de COVID-19 şi în problema schimbărilor climatice, dar, la fel ca Heiko Maas, a subliniat că sunt şi alte probleme complicate care trebuie abordate fără întârziere.
Luni, într-un interviu acordat Deutschlandfunk, ministrul de externe german s-a declarat convins că în mandatul preşedintelui ales al SUA Joe Biden dialogul dintre Washington şi Berlin va fi mai facil, el dând ca exemplu chestiunea controversată a bugetului alocat apărării de statele membre ale NATO. El a menţionat că disputa privind cheltuielile militare nu se va încheia în timpul administraţiei Biden, dar se va desfăşura într-un stil diferit.
Forumul păcii de la Paris, aflat la a treia ediţie, se desfăşoară anul acesta online din cauza restricţiilor impuse pentru a controla pandemia.
Comentează