Ungaria respinge folosirea de standarde duble de către Uniunea Europeană împotriva oricărui stat membru, a declarat joi, la Budapesta, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite MTI, potrivit Agerpres.
''Respingem aplicarea de către Uniunea Europeană a unor standarde duble contra oricărei ţări şi din păcate putem vedea folosirea masivă de către Comisia Europeană a unor standarde duble în cazul Poloniei. Acest lucru este inacceptabil'', a spus şeful diplomaţiei ungare, în conferinţa de presă de la finalul unei reuniuni ministeriale a Grupului de la Vişegrad (V4, format din Republica Cehă, Polonia, Ungaria şi Slovacia), desfăşurată joi la Budapesta.
Comisia Europeană a afirmat joi că guvernul polonez nu a anunţat 'nicio măsură concretă' pentru a schimba controversatele sale reforme judiciare, în ciuda ameninţărilor cu sancţiuni ale Bruxellesului.
La 26 iulie, executivul UE a anunţat că lansează o acţiune juridică împotriva Poloniei cu privire la una dintre reformele din sistemul său judiciar şi că Varşovia are la dispoziţie o lună pentru a pune capăt 'ameninţării sistemice' pentru statul de drept şi a 'informa Comisia despre măsurile luate'. Actul normativ care a determinat acţiunea juridică a CE contra Poloniei conferă ministrului justiţiei puterea de a numi şi destitui preşedinţii tribunalelor de drept comun.
În opinia lui Szijjarto, care a reafirmat că Budapesta nu va sprijini nicio măsură a Bruxelles-ului care ar afecta Polonia, instituţiile UE ar trebui să-şi concentreze activitatea pe dosarele cu adevărat importante, precum situaţia securităţii care 'nu a fost niciodată atât de rea'.
Pe de altă parte, şeful diplomaţiei ungare a menţionat că, în contexul în care UE se confruntă cu o 'oboseală a extinderii', Grupul de la Vişegrad este angajat faţă de continuarea integrării europene şi accelerarea acestui proces cu privire la Balcanii Occidentali.
El şi-a exprimat speranţa că numărul statelor membre ale UE va creşte şi a adăugat că respinge 'declaraţia preşedintelui Comisiei Europene conform căreia nu va avea loc nicio extindere a blocului comunitar în următorii cinci ani'.
Ministrul de externe ungar acuză Uniunea Europeană de folosirea unor 'standarde duble'
București
12°C
Articole Similare

426
Țara care poate deveni peste noapte o putere nuclară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
426

898
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
898

2.962
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștele evreiesc
2.962

69
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
69

39
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
39

108
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
108

2.178
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.178

2.529
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.529

95
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
95

2.123
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
2.123

84
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
84

238
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
238

113
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
113
















Comentează