Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul de Finanţe britanic vrea să dubleze creşterea economiei Marii Britanii după Brexit

 Sajid Javid

Ministrul de Finanţe britanic Sajid Javid intenţionează să dubleze creşterea economică a Marii Britanii după ieşirea din Uniunea Europeană, dar nu va ceda în faţa marilor sectoare economice care vor menţinerea reglementărilor europene, transmite Reuters preluat de news.ro

Într-un interviu acordat publicaţiei Financial Times înainte de a pleca la forumului economic de la Davos, Javid a spus că Marea Britanie nu se va angaja să respecte reglementările europene, în negocierile post-Brexit, ceea ce doresc multe companii pentru a uşura controalele vamale.

”Nu va fi o aliniere, nu vom accepta regulile, nu vom fi în piaţa unică şi nu vom fi în uniunea vamală – şi vom face acest lucru până la sfârşitul anului”, a spus ministrul.

Camera Britanică pentru Comerţ a anunţat că firmele doresc o abordare pragmatică a Brexitului, dar a adăugat că guvernul trebuie să îşi clarifiece planurile.

”Incertitudinile legate de amploarea divergenţelor provoacă riscul ca firmele să îşi transfere producţia în altă parte”, a declarat directorul general al Camerei, Claire Walker.

Potrivit Partidului Laburist aflat în opoziţie, planurile lui Javid echivalează cu ideologia de dreapta care depăşeşte bunul simţ, fiind puse în pericol locurile de muncă din industria auto şi industria prelucrătoare.

Premierul Boris Johnson a spus că nu va avea loc o prelungire a termenului de 11 luni în care speră să negocieze un acord comercial pe termen lung cu UE după ieşirea Marii Britanii din UE pe 31 ianuarie, chiar dacă UE consideră că termenul este nerealist.

Financial Times a relatat că Javid doreşte să stimuleze creşterea economică la nivelul mediu de 2,75% consemnat în a doua jumătate a secolului 20, prin investiţii mai mari în pregătirea competenţelor profesionale şi în infrastructura fizică.

Economia Marii Britanii a crescut probabil cu circa 1,3% în 2019, iar Banca Angliei estimează că va avea dificultăţi să înregistreze un avans mai rapid chiar şi pe termen lung, din cauza imigraţiei reduse şi a fricţiunilor comerciale mai mari după Brexit.

Javid va prezenta primul său buget pe 11 martie şi a spus că se va concentra pe ”oameni şi locuri”, ca parte a eforturilor guvernului conservator de a recompensa domeniile care susţin locurile de muncă, care au susţinut partidul în alegerile din 12 decembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.