Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul de Finanţe irlandez Paschal Donohoe a fost ales preşedinte al Eurogrup

financiar

Miniştrii de Finanţe din zona euro l-au ales joi pe ministrul irlandez de Finanţe Paschal Donohoe drept preşedinte al Eurogrup, funcţie din care va încerca să scoată economiile afectate de epidemia de coronavirus dintr-o recesiune fără precedent, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Supranumit ”prudentul Paschal” de unele instituţii de presă locale, Dubliner a respins solicitările de reduceri de taxe mai substanţiale şi de creşteri ale cheltuielilor pentru a obţine primul excedent bugetar al Irlandei din ultimul deceniu. Acesta se opune totodată impunerii unei posibile taxe companiilor din sectorul digital, la nivelul Uniunii Europene.

Donohoe a fost ales după două runde de vot, în care l-a învins pe ministrul spaniol al Economiei Nadia Calvino şi pe omologul său luxemburghez Pierre Gramegna.

Ministrul irlandez îşi va prelua atribuţiile de la actualul preşedinte al Eurogrup, Mario Centeno, pe 13 iulie, şi va avea un mandat de doi ani ş jumătate, până la sfârşitul anului 2022.

În pofida criticilor la adresa opacităţii sale şi, recent, pentru irelevanţă, Eurogrupul rămâne o instituţie puternică care a jucat un rol cheie în timpul crizelor financiare din ultimul deceniu, contribuind în cele din urmă la evitarea prăbuşirii monedei unice.

Donohoe va trebui să scoată zona euro, formată din 19 state, din cea mai gravă recesiune înregistrată vreodată, Comisia Europeană estimând că economia regiunii va scădea cu 8,7% în acest an, înainte de a creşte cu 6,1% în 2021, în cazul în care criza coronavirusului va fi adusă sub control până atunci.

Acesta va trebui să medieze între un bloc sudic care susţine o relaxare permanentă a normelor fiscale ale blocului comunitar şi un grup de state nordice, în frunte cu Olanda, care preferă o revenire rapidă la controlul Bruxellesului asupra bugetelor naţionale.

Obligativitatea ca statele să menţină deficitul bugetar sub 3% din produsul intern brut şi să reducă datoriile mari a fost suspendată în timpul pandemiei, aceasta fiind o măsură fără precedent.

”În calitate de preşedinte, voi încerca să construiesc punţi între toţi membrii zonei euro şi să mă angajez activ în discuţii cu toate statele membre, pentru a mă asigura că avem o abordare bazată pe consens în ceea ce priveşte redresarea economiilor şi a societăţilor noastre”, a spus Donohoe, într-un comunicat publicat după alegerea sa.

El a adăugat că politica fiscală din zona euro ar trebui să revină la normal numai după ce redresarea va fi în curs.

Comisarul UE pentru Economie, Paolo Gentiloni, a declarat că este sigur că Donohoe va juca un rol crucial ”într-un moment al provocărilor fără precedent” pentru zona euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.