Ministrul de interne al Emiratelor Arabe Unite a vizitat Pavilionul României la Expo 2020 Dubai

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 16-02-2022

Actualizat: 16-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul de interne al Emiratelor Arabe Unite, şeicul Saif bin Zayed Al Nahyan, a vizitat miercuri Pavilionul României la Expo 2020 Dubai.

În cadrul discuţiilor cu comisarul general al Secţiunii Române la Expo 2020 Dubai, Ferdinand Nagy, demnitarul emiratez a apreciat conceptul "New Nature" şi a felicitat echipa Pavilionului Naţional al României pentru programul intens de activităţi cultural artistice derulat cu succes până în prezent, conform paginii de Facebook a pavilionului, potrivit Agerpres.ro.

Ministrul afacerilor interne a mulţumit României pentru susţinerea candidaturii Emiratelor Arabe Unite de a găzdui expoziţia mondială 2020 în Dubai.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri