Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a prezentat datele despre pregătirea, preluarea şi exercitarea preşedinţiei Consiliului UE de către România

Inquam Photos / Octav Ganea
george ciamba

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a prezentat, luni, date despre pregătirea, preluarea şi exercitarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România. "Noi trebuie să avem un nivel de ambiţie care să ne permită la sfârşitul exerciţiului să zicem dacă România are capacitatea şi capabilitatea de a obţine lucruri în timpuri complicate ", a spus el, informează News.ro.

"Noi trebuie să avem un nivel de ambiţie care să ne permită la sfârşitul exerciţiului să zicem dacă România are capacitatea şi capabilitatea de a obţine lucruri în timpuri complicate (...) Am încredere în acelaşi timp că avem capacitatea de a avea valoare adăugată pentru consolidarea proiectului european prin ceea ce acesta ar trebui să reprezinte în mod prioritar pentru noi toţi, respectiv o uniune a cetăţenilor, a libertăţilor, a consensului", a declarat, într-o conferinţă de presă, George Ciamba.

Ciamba a spus că proiectarea agendei de lucru a preşedinţiei României a plecat de la ideea de coeziune ca valoare comună europeană.

"Ne-am referit aici la coeziune ca valoare politică, care asigură unitatea ţărilor membre - cred că este un mesaj foarte important pe care trebuie să îl dăm exact în momentul în care Uniunea este supusă unei schimbări la care nu se aştepta nimeni, unui joc în care amândouă părţile pierd, şi mă refer aici la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană", a spus el, adăugând că această coeziune are şi o dimensiune economică şi una socială.

Astfel, a explicat Ciamba, priorităţile României sunt declinat pe patru piloni: Europa convergenţei, Europa siguranţei, Europa - actor global, actor regional şi Europa valorilor comune.

"Avem de gestionat un număr considerabil de dosare legislative şi ne-legislative. Acum la acest moment avem o vedere foarte clară asupra numărului de dosare preluat de la preşedinţia Austriei la Consiliul Uniunii Europene, precum şi asupra stadiului de negociere. Practic, preluăm peste 250 de dosare active la acest moment pe agenda Uniunii Europene, aflate în diferite stadii de negociere", a adăugat el.

Ciamba a detaliat ce a implicat pregătirea preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, prezentând şi principalele evenimente programate în următoarele şase luni.

Citește și: Încă o UMILINȚĂ! Austria răspunde României și renunță la diplomație: 'Să fie NEUTRĂ, în calitate de președinte al Consiliului Uniunii Europene'

"Noi suntem încrezători că sunt multe lucruri care se pot face, inclusiv pe partea de dosare legislative, să nu uităm că sunt 48 de dosare legislative care fac parte, de fapt, din perspectiva financiară multianuală, din acestea, ele vor trebui să fie agreate măcar la nivel de ordine, de cuvinte şi de terminologie", a mai spus Ciamba, prezentând obiectivele care vor fi urmărite de România pe timpul deţinerii preşedinţiei Consiliului UE.

El a mai spus că efortul logistic pentru pregătirea preşedinţiei a fost foarte mare, iar bugetul va fi cunoscut doar la finalul exerciţiului, fiind undeva între 60 şi 80 de milioane de euro, "un buget raţional".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.