Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Economiei PROMITE: Producția ZILNICĂ de măști va fi de un milion pe zi/ România are 19 milioane de locuitori, care schimbă trei măști pe zi

Inquam Photos / Octav Ganea
virgil popescu

Impunerea oblgativității de a purta măști ar putea genera probleme în România, din cauza stocurilor insuficiente. Autoritățile susțin că nu va fi cazul. Ministrul Economiei, Virgil Popescu, spune că în România se vor produce în curând peste un milion de măşti pe zi, în prezent fiind realizate 700.000 de măşti zilnic şi crede că vor fi măşti suficiente pentru cetăţeni după data de 15 mai când purtarea acestora devine obligatorie în spaţii publice închise şi în mijloacele de transport în comun. El a precizat că preţul unei măşti ar trebui să fie de doi lei fără TVA, conform News.ro.

Citește și: Studiu cu rezultate NEAȘTEPTATE: România SURCLASEAZĂ SUA pe piața automobilelor electrice

Virgil Popescu a declarat, vineri, la Digi 24, că oferta de măşti trebuie să fie la nivelul cererii şi se va asigura că acest lucru se va întâmpla.

“Sunt convins că, atât din producţia internă, cât şi dacă va fi nevoie din import şi cred că în prima perioadă va fi nevoie şi din import, vor fi măşti suficiente pe piaţa din România: în farmacii, în lanţuri de magazine, aţi văzut că şi în online sunt în continuu, nu am mai văzut penurie de măşti în ultima perioadă. Eu am spus că preţul ar trebuit să fie undeva în jurul cifrei de doi lei fără TVA şi acolo sunt convins că va fi. Ceea ce trebuie să facă mediul privat şi economia, va trebui să asigure ca oferta de măşti să fie cel puţin la nivelul cererii, dacă nu mai mare, tocmai pentru a nu crea speculaţii pe piaţa la preţ şi ne vom asigura de acest lucru ca să avem o ofertă suficientă pentru toţi cetăţenii României”, a afirmat Virgil Popescu.

El a spus că în curând vor fi realizate peste un milion de măşti în ţara noastră.

“Deja se produc 350.000 de măşti într-o companie privată, alte 350.000 la Romarm, deci deja suntem la 700.000. Astăzi am avut bucuria să aud că se mai produc 200.000 de măşti într-o altă companie privată. La prima companie privată din Maramureş se mai instalează în zilele imediat următoare două linii de producţie, la Romarm în zilele imediat următoare încă o linie de producţie, deci deja avem peste un milion de măşti”, a afirmat ministrul Economiei, care a precizat că nu crede că vor fi probleme cu aprovizionarea cu măşti pentru populaţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că din 15 mai purtarea măştilor devine obligatorie în spaţiile publice închise şi în mijloacele de transport în comun.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.