Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că până în mai va prezenta un raport detaliat privind starea sistemului de învățământ din România. Într-un interviu recent acesta a precizat că lucrează la două proiecte majore și urgente: revizuirea planurilor-cadru pentru liceu și stabilirea indicatorilor de performanță pentru salarizarea profesorilor.
Acesta a dat de înțeles că își propune o abordare riguroasă și fundamentată, evitând reformele superficiale dictate de preferințe personale sau experiențe limitate. „Vreau să tratez lucrurile serios, nu să fac schimbări de dragul schimbării, bazate pe mofturi sau înțelegeri subiective despre sistem,” a declarat acesta.
Ministrul a explicat că va începe prin realizarea unui diagnostic fundamentat pe științele psihoeducaționale și politice, care va sta la baza unor propuneri susținute de dovezi. „Acest diagnostic va fi finalizat până în luna mai și va contura un angajament solid pentru sistem, pe care niciun ministru responsabil, indiferent de apartenența politică, nu-l va putea ignora,” a precizat el. Totodată, ministrul a anunțat adoptarea unor reglementări subsecvente legilor educației, menite să îmbunătățească funcționarea sistemului. Printre prioritățile sale se numără două proiecte esențiale: revizuirea planurilor-cadru pentru liceu și stabilirea indicatorilor de performanță pentru salarizarea profesorilor, aflăm din interviul acordat Tribuna Învățământului.
Indicatorii de performanță vor dicta salariul
Daniel David a declarat că veniturile cadrelor didactice ar trebui să fie condiționate de respectarea unor criterii minime de performanță, iar nerespectarea acestora ar putea avea consecințe.
„Salarizarea trebuie să fie una decentă – ex. convergentă prin anii de școală cu cea din domeniul sănătății – pentru a arăta rolul pe care îl dăm educației/profesorului în societate și pentru a-i atrage și a-i păstra în sistem pe cei mai buni absolvenți. Salariul trebuie însă să aibă o serie de standarde minimale de performanță, care, dacă nu sunt îndeplinite, vor atrage unele consecințe. Dincolo de salariu, trebuie să gândim o serie de indicatori de performanță – de meritocrație și incluziune – care să diferențieze veniturile cadrelor didactice”, a precizat Daniel David.
Comentează