Ministrul Finanțelor îl 'sfidează' pe Klaus Iohannis și anunță că nu există niciun război între Guvern și BNR: 'Nu e nevoie de o mediere'

Autor: Andrei Radu

Publicat: 24-04-2018

Actualizat: 24-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nu există un război între Guvernul României şi Banca Naţională a României (BNR), astfel că nu este nevoie de o mediere între cele două instituţii, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor şi BNR colaborează, fără ca asta să însemne inexistenţa unor critici, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Preşedintele Klaus Iohannis, care a ieşit luni seară la o plimbare cu bicicleta prin Capitală, a declarat că a decis să încerce o mediere între reprezentanţii Guvernului şi cei ai BNR, pe care în zilele următoare îi va chema la discuţii la Cotroceni, el afirmând că în ultima perioadă "s-a mers cam departe cu unele afirmaţii destul de contondente".

Teodorovici consideră însă că nu este nevoie de o mediere, în condiţiile în care nu există un război între cele două părţi.

Citește și: Șeful Comisiei SIPA face dezvăluiri în urma audierilor: 'Nu s-au avut în vedere actele normative incidente care vizează constituirea şi predarea arhivei'

”Nu cred că este nevoie de o mediere. Avem o relaţie instituţională cu Banca Naţională, am mai spus, în calitate de ministru al Finanţelor am avut discuţii cu domnul guvernator, nu cred că avem nevoie de o astfel de mediere. (...) Nu este niciun război. Noi colaborăm, BNR şi Ministerul Finanţelor, dar asta nu înseamnă că nu ne criticăm”, a afirmat Teodorovici, potrivit News.ro.

Liderul PSD Liviu Dragnea a atacat recent BNR, afirmând că declaraţii ale reprezentanţilor acesteia, ale preşedintelui şi ale liderilor opoziţiei "prea sunt coordonate", concluzia sa fiind că "îmomentul în care România încearcă să se ridice, e cineva care îi dă la picioare".

În ceea ce priveşte creşterea preţurilor, Dragnea a invocat mai multe motive, de la liberalizările cerute de FMI şi de UE, până la faptul că importăm din state UE un de preţurile au crescut, dar a făcut referire şi la "companiile cu capital străin", care au majorat preţurile, văzând că au crescut veniturile românilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri