Producătorul de energie Nuclearelectrica, care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat că a luat act de demisia lui Ionuţ Mişa din funcţia de membru provizoriu al Consiliului de Administraţie, odată cu numirea sa în funcţia de ministru al Finanţelor Publice.
"Demisia lui Ionuţ Mişa survine ca urmare a numirii acestuia în funcţia de ministru al Finanţelor Publice şi este în conformitate cu prevederile art. 84, alin (1), litera c) din Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora funcţia de membru al Guvernului este Incompatibilă cu funcţia de membru în Consiliul de Administraţie la societăţile comerciale”, arată un raport al Nuclearelectrica.
Mişa fusese numit în funcţia de membru provizoriu în Consiliul de Administraţie al SNN pe o perioadă de patru luni începând din 26 aprilie. La finalul lunii iunie, el a fost numit în funcţia de ministru al Finanţelor.
Citeşte şi: Sesizarea PNL şi USR privind Legea Centenarului, pe masa Curţii Constituţionale.
Comentează