Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu: 'Vreau să mă asigur că toate administraţiile din România vor ajunge cum sunt cele din vestul ţării'

captura Facebook
Florin Citu

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat miercuri, la Târgu Jiu, că, din funcţia pe care o deţine, vrea să se asigure că toate administraţiile din România vor ajunge cum sunt cele din vestul ţării, informează Agerpres.

Acesta a precizat că susţine echipa locală a PNL la alegeri, respectiv pe candidatul partidului la Consiliul Judeţean, Iulian Popescu, o persoană "cu o vastă experienţă în sectorul privat, de care se va folosi pentru atragerea de fonduri europene".

"Sunt aici pentru a susţine echipa locală (a PNL - n.r.), este clar că Iulian Popescu este un candidat şi, surprinzător, au găsit un om aşa de bun care să conducă judeţul. O experienţă vastă în sectorul privat, dar nu doar în sectorul privat, este o experienţă de care se va folosi şi în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean pentru atragerea de fonduri europene. Am văzut ce a făcut până acum, dar îmi oferă mie confortul că atunci când asigurăm cofinanţarea pentru proiecte să ştim că acei bani vor fi folosiţi cum trebuie şi nu va trebui peste câţiva ani să îi dăm înapoi Comisiei Europene.

Sunt sigur că va face o treabă foarte bună, nu văd altă soluţie decât administraţia liberală pentru că este momentul şi pentru judeţul Gorj să se dezvolte. Am văzut ce s-a întâmplat în Oradea, ce s-a întâmplat în Arad, la Cluj, la Timişoara, toate administraţii liberale sunt cu mulţi ani înainte. Este momentul şi pentru Gorj să meargă înainte şi doar această echipă poate să facă acest lucru şi are tot sprijinul meu (...) şi vreau să mă asigur că toate administraţiile din România vor ajunge cum sunt cele din vestul ţării", a spus Florin Cîţu.

El a adăugat că a efectuat şi o vizită de lucru la Complexul Energetic Oltenia (CEO) unde a vrut să verifice stadiul planului de restructurare al companiei.

"Astăzi am început cu o vizită de lucru (la CEO - n.r.), ajutorul de salvare a fost aprobat anul trecut de Ministerul Finanţelor Publice, rolul meu astăzi a fost să văd cum stau lucrurile cu planul de restructurare pentru că încă nu am ieşit din situaţia aceasta, trebuie să ne asigurăm că CEO nu va avea soarta multor companii din România care au sfârşit tragic pentru că au avut un management prost. Să mă asigur că sursele de finanţare sunt sustenabile, că planul de restructurare este unul fiabil şi astăzi, după această vizită, pot spune că da, ne îndreptăm în direcţia bună", a mai spus Cîţu.

Totodată, ministrul de Finanţe a anunţat că în cursul zilei de miercuri va avea o întâlnire cu mai mulţi antreprenori din judeţul Gorj care au luat împrumuturi prin IMM Invest, la nivel judeţean fiind aproximativ 200 de firme în această situaţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.