Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul francez de interne critică problema de rețea a operatorului Orange, după ce a perturbat numerele de urgenţă din toată Franţa

orange

Ministrul francez de interne Gerald Darmanin a calificat drept "disfuncţionalităţi grave şi inacceptabile" pana produsă la operatorul de telecomunicaţii Orange ce a perturbat numerele de urgenţă din toată Franţa miercuri seară pentru câteva ore, relatează joi France Presse.

O persoană având o "boală cardiovasculară" "ar fi murit" în Morbihan (vest) din cauză că "nu a putut ajunge la serviciile de urgenţă la timp" în cursul incidentului, a declarat joi Gerald Darmanin, potrivit agerpres.ro.

"Alte două accidente cardiovasculare" de asemenea au avut loc, a adăugat Darmanin, "dar nu pot spune dacă timpul (înainte de sosirea ajutorului) a fost deosebit de lung şi dacă este imputabil acestui număr de urgenţă". "Cert este că oamenii au mărturisit că au încercat să sune de mai multe ori şi că nu au reuşit să ajungă la operatori imediat", a spus el.

O pană la echipamentele responsabile de direcţionarea apelurilor a împiedicat masiv accesul la numerele de urgenţă (15/17/18/112) şi la liniile fixe miercuri între 18.00 şi miezul nopţii, iar numeroase servicii de urgenţă au fost greu accesibile în toată Franţa. Reţeaua "funcţionează de la miezul nopţii", dar rămâne "sub supraveghere", a declarat joi Orange.

Ministrul de interne a mai indicat că CEO-ul Orange, Stephane Richard, a fost convocat la minister pentru a oferi clarificări guvernului.

"La ora 09.00 l-am convocat pe directorul general al Orange, care va veni să ne spună starea actuală a situaţiei", a spus Darmanin într-o conferinţă de presă împreună cu secretarul de stat pentru sectorul digital, Cedric O.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.