Relaţiile în materie de securitate ale Germaniei cu SUA sunt 'excelente', iar interesele comune cu Marea Britanie înseamnă că ieşirea acestei ţări din Uniunea Europeană ar trebui să aibă un impact cât mai redus în ce priveşte cooperarea de securitate, a declarat luni ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, transmite Reuters. 'Pot să spun doar că, mai ales în domeniul securităţii, cooperarea transatlantică este de o importanţă primordială pentru ţara noastră', a afirmat ministrul german, într-un discurs rostit cu ocazia unui simpozion al Oficiului federal pentru apărarea Constituţiei (BfV, serviciul de informaţii interne).
'Sunt încrezător că tema cooperării de securitate nu se va afla printre temele cele mai dificile în negocierile legate de Brexit', a declarat de Maiziere, subliniind că 'multe ne unesc în această privinţă'.
Precizările sale survin în contextul în care şefa guvernului german, Angela Merkel, a provocat surprindere la Washington şi Londra după ce a declarat duminică, la un miting, că Europa trebuie să-şi ia destinul în propriile mâini, dând de înţeles că SUA, sub conducerea preşedintelui Donald Trump, şi Marea Britanie, după votul pentru Brexit, nu mai sunt parteneri de încredere. Luni, purtătorul său de cuvânt Steffan Seibert a precizat că dna Merkel este o "atlantistă din convingere profundă", dar consideră că, pentru a menţine o relaţie sănătoasă între Germania şi SUA, 'este corect, din punctul său de vedere, să se vorbească deschis despre dispute", conform Agerpres.
"Vremea în care ne puteam baza pe deplin unii pe alţii aproape s-a încheiat", iar "noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul în propriile mâini", a declarat duminică, la Munchen, cancelarul german Angela Merkel, după summitul G7 de sâmbătă marcat de tensiuni între preşedintele american Donald Trump şi aliaţii săi occidentali.