Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, pentru optimizarea activităţii, a dispus mutarea coordonării activităţii de la Steaua către secretarul general al Ministerului Apărării.
De asemenea, el a subliniat că, având implicarea unui dintre membrii generaţiei de aur, s-au făcut primii paşi pentru o asociere cu un investitor în vederea promovării în Superliga, dar este nevoie de schimbarea cadrului legal.
”Cum rămâne cu Steaua? Pentru optimizarea activităţii la club am dispus mutarea coordonării activităţii de la Steaua către secretarul general al Ministerului Apărării. Cu implicarea unuia dintre membrii generaţiei de aur, am făcut paşi pentru mult muncita şi mult aşteptata asociere în vederea promovării. Există interes din partea unui investitor suficient de mare pentru nevoia financiară a clubului, discuţiile începând să prindă contur. Mai trebuie, însă, modificată legea de organizare a Ministerului Apărării, astfel încât să poată fi înfiinţată o nouă societate comercială, varianta cerută în discuţiile cu toţi potenţialii investitori de până acum.
Această etapă nu a putut fi legal parcursă în cele 5 luni de guvern interimar. Am toată convingerea că lucrurile începute pentru a duce Steaua la adevăratul potenţial nu vor mai putea fi oprite de nicio forţă politică. Suporterii şi sportivii Stelei merită asta şi au puterea să ghideze politicul într-acolo”, a afirmat Miruţă, într-o postare pe Facebook.
CSA Steaua este un club subordonat Ministerului Apărării Naţionale, iar legea şi regulamentele FRF nu permit cluburilor de stat să joace în SuperLiga.
În prezent, echipa evoluează în Liga 2.



























