Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul italian de interne susține că nu are 'nicio responsabilitate' pentru migrantul tunisian ce a comis atacul de la Nisa, trecând prin Italia

Ministrul italian de interne Luciana Lamorgese a respins vineri criticile opoziţiei de dreapta care i-a cerut demisia după ce migrantul tunisian autor al atacului terorist de la Nisa a ajuns în Franţa trecând prin Italia.

''Acesta este un atac împotriva Europei, nu există nicio responsabilitate din partea noastră'', a spus Luciana Lamorgese la postul public RAI, potrivit agenţiei EFE. ''Este momentul să terminăm această controversă şi să fim aproape de poporul francez şi de celelalte ţări europene'', a insistat ea, motivând că nici autorităţile tunisiene şi nici serviciile de securitate nu au semnalat că acel tunisian ar fi potenţial periculos, iar în alte atentate petrecute în Europa nu au fost acuzate guvernele pentru sosirea teroriştilor, potrivit AGERPRES.

Pandemia forțează băncile centrale ale lumii: au început să vândă aur, pentru prima dată în ultimul deceniu

Luciana Lamorgese a răspuns astfel după ce politicieni de dreapta, în special predecesorul ei şi lider al extremei drepte Matteo Salvini, i-au cerut să demisioneze şi guvernului de la Roma să închidă porturile Italiei pentru migraţia ilegală. Salvini a luat o serie de măsuri împotriva migraţiei clandestine în perioada când a fost ministru de interne şi în prezent este judecat pentru ''sechestrare'' de migranţi după ce a refuzat atunci debarcarea unor migranţi de pe nave.

''Am auzit vorbind despre decretele de securitate (ale lui Salvini) pe care noi le-am modificat'', a continuat Lamorgese. ''Dar vreau să spun că decretele de securitate au creat insecuritate, pentru că 20.000 de persoane au fost nevoite să părăsească de pe o zi pe alta un centru de primire, iar noi am încercat să ţinem cont de exigenţa privind securitatea ţării, nu să-i dispersăm pe toţi pe teritoriul naţional'', a argumentat ea.

Tunisianul Brahim Aoussaoui, în vârstă de 21 de ani, a debarcat pe 20 septembrie pe insula italiană Lampedusa, odată cu mai multe grupuri de migranţi. El a rămas apoi în carantină două săptămâni la bordul unei ambarcaţiuni în largul acestei insule. După ce a fost transferat într-un centru pentru refugiaţi din Bari, pe 9 octombrie a primit un ordin de repatriere pe care l-a ignorat şi a rămas în libertate. El a sosit joi dimineaţă în oraşul francez Nisa, unde a decapitat o femeie şi a ucis alte două persoane într-o biserică. Împuşcat în momentul arestării, tunisianul a repetat de mai multe ori cuvintele "Allah Akbar" când era încătuşat.

Familia sa din Tunisia, intervievată de Reuters într-o suburbie a oraşului Sfax, s-a arătat surprinsă de această faptă şi afirmă că nicidecum nu l-ar fi bănuit pe Aoussaoui de extremism. ''Fratele meu era o persoană prietenoasă şi niciodată nu a arătat semne de extremism (...) El îi respecta pe toţi ceilalţi oameni şi accepta diferenţele dintre ei încă din copilărie'', spune fratele său mai mare, Yassin. Membrii familiei sale, investigaţi în prezent de autorităţile din Tunisia, mai afirmă că Aoussaoui nu le-a mărturisit niciodată că ar fi dorit să plece din Tunisia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.