DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ministrul Justiției, anunț de ultimă oră despre legile justiției. Când vor ajunge în Parlament

Inquam Photos / George Calin
tudorel toader

La Ministerul Justiției are loc, luni, ultima dezbatere publică pe proiectul Legii de modificarea a Codurilor Penale. Ministrul Tudorel Toader va discuta cu  specialiştii din justiţie şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din sistemul judiciar pe marginea proiectelor care pun în acord Codurile Penale cu decizii din ultimii doi ani ale Curţii Constituţionale. Tudorel Toader a anunțat, luni dimineață, că astăzi sau cel târziu mâine va trimite proiectul la Guvern și apoi la Parlament.

„(...) Este a doua dezbatere, la orele 12. Sunt confirmări de participare din partea specialiștilor în drept. Vom vedea care sunt propunerile, argumentele, contrargumentele. Vom vedea dacă vom modifica ceva din proiectul afișat pe site-ul MJ-ului. Astăzi, cel târziu mâine, îl trimitem la Guvern și apoi în Parlament. Vedem dezbaterile de astăzi. Proiectul așa cum este afișat pe site nu are prag (c.n. abuz în serviciu)”. a declarat Tudorel Toader.

Șeful ANAF cere înființarea unui Tribunal Fiscal. Specialiștii trag un semnal de alarmă

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi Codului de procedură penală, pus în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei, nu prevede o limită minimă a prejudiciului pentru infracţiunea de abuz în serviciu. 

Textul este pus astfel în acord cu o decizie a Curţii Constituţionale, sintagma actuală "îndeplineşte în mod defectuos" fiind înlocuită cu sintagma "îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului", restul prevederilor rămânând nemodificate.  

Proiectul modifică şi primul alineat al articolului 301 din Codul penal referitor la conflictul de interese, înlocuindu sintagma "raporturi comerciale", declarată neconstituţională, cu sintagma "raporturi specifice celor dintre profesionişti". 

Proiectul mai prevede că la articolul 5 din Codul penal se introduce un nou alineat, alineatul (1'), care prevede că "pentru stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive", care pune textul în acord cu o decizie a Curţii Constituţionale din anul 2014. 

Sunt aduse modificări şi articolului din Codul penal referitor la confiscarea extinsă, în sensul transpunerii în legislaţie a unei directive europene privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană. 

Proiectul mai pune în concordanţă cu decizii ale Curţii Constituţionale unele articole din Codul penal referitoare la infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane decât funcţionarii publici, precum şi la infracţiuni rutiere. Sunt modificate totodată, din aceleaşi raţiuni, prevederi ale Codului de Procedură penală, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.