Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul libian de externe a fost suspendat şi are interdicţie de călătorie

Liban, proteste

Ministrul libian de externe, Najla Al Mangoush, a fost suspendată sâmbătă din funcţie şi a fost supusă unei interdicţii de călătorie, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Consiliului prezidenţial pentru mai multe instituţii media, informează AFP.

Preşedinţia a deschis o anchetă ''pentru încălcări administrative'', a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt, Najla Weheba, pentru canalul Libya Panorama.

Potrivit site-ului de ştiri El-Marsad, apropiat de generalul Khalifa Haftar, omul forte din estul Libiei, ea ar fi luat decizii de politică externă fără a consulta Consiliul prezidenţial (CP), informează Agerpres.

Potrivit unui decret semnat de Consiliul prezidenţial şi preluat de mass-media, "a fost înfiinţată o comisie de anchetă prezidată de Abdallah Allafi, vicepreşedinte al CP". Aceasta trebuie să-şi prezinte raportul în termen de cel mult 14 zile.

Suspendarea şi interdicţia de călătorie decisă împotriva doamnei Mangoush intervine cu câteva zile înainte de desfăşurarea la Paris a unei conferinţe internaţionale privind Libia.

Conferinţa, programată pentru 12 noiembrie, are ca scop pregătirea alegerilor prezidenţiale din 24 decembrie, care ar trebui să fie urmate, o lună mai târziu, de alegeri parlamentare. Aceste scrutine ar trebui să pună capăt unui deceniu de haos în ţară după căderea în 2011 a regimului lui Muammar Gaddafi.

Depunerea candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale urmează să înceapă duminică.

După ani de conflicte armate şi diviziuni regionale între est şi vest, un nou guvern interimar a fost numit la începutul acestui an, sub egida ONU, pentru a conduce tranziţia până la alegerile generale de la sfârşitul anului.

Pentru comunitatea internaţională, prioritatea este organizarea acestor alegeri decisive, dar acestea rămân înconjurate de incertitudine, din cauza disensiunilor interne puternice, în special între regiunile de est şi de vest.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.