Ministrul Muncii, după întâlnirea cu omologul italian:Am stabilit foarte clar o colaborare în ceea ce înseamnă certificarea şi confirmarea stagiilor de cotizare

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-05-2022

Actualizat: 04-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: psd.ro

Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunţat, miercuri, după întâlnirea cu ministrul Muncii din Italia, Andrea orlando, la Palatul Victoria, că au stabilit foarte clar o colaborare în ceea ce înseamnă certificarea şi confirmarea stagiilor de cotizare a cetăţenilor români care lucrează în Italia, potrivit news.ro.

Ministrul Muncii a spus că în cadrul întâlnirii s-a stabilit o colaborare intensă cu Italia, pentru a rezolva câteva lucruri extrem de importante. Budăi s-a referit la situaţia românilor care muncesc în Italia.

”Am stabilit foarte clar o colaborare în ceea ce înseamnă certificarea şi confirmarea stagiilor de cotizare a cetăţenilor români care lucrează în Italia şi să lucrăm împreună pentru a scurta mai mult acest timp de aşteptare, pentru că cetăţenii au dreptul la pensie şi noi trebuie să ne ocupăm cât mai rapid pentru a le deschide acest drept”, a spus Budăi.

Budăi s-a referit la înfiinţarea Autorităţii Europene a Muncii.

”Am stabilit împreună cu domnul ministru că, prin această autoritate, echipele noastre de inspectori din Italia şi România vor participa la grupuri de lucru şi de profesionalizare, de armonizare a condiţiilor de lucru, astfel încât la controalele ulterioare, mixte din Italia şi România să ne fie mult mai uşor să facem acest lucru”, a precizat ministrul Muncii.

Miercuri s-a semnat Memorandumul de înţelegere privind colaborarea şi schimbul de informaţii în domeniul inspecţiei muncii de către ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, şi ministrul Muncii şi Politicilor Sociale din Republica Italiană, Andrea Orlando.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri