Ministrul Muncii, Florin Manole, despre ajutoarele one-off pentru pensionari: „De asta această politică trebuie să se încheie”.
Florin Manole, ministrul Muncii, a declarat, sâmbătă, că dorește încheierea politicii privitoare la acordarea ajutoarelor one-off pentru pensionarii cu pensii mici.
Manole a etichetat acest sprijin drept „un pansament insuficient”.
Ministrul Muncii, Florin Manole, despre ajutoarele one-off pentru pensionari: „De asta această politică trebuie să se încheie”
„Ajutoarele one-off au fost doar un pansament insuficient și de asta această politică trebuie să se încheie, pentru că nu este normal să lași reducerea deficitului preponderent în sarcina celor mai nevoiași și să spui că asta este reformă.
Asta nu a fost nicio reformă, asta a fost o politică de austeritate care trebuie să se oprească, trebuie să înceteze”, a spus ministrul Manole, sâmbătă seară, în timpul unei vizite efectuate în județul Alba.
În acest an, banii vor fi acordați pensionarilor cu pensii sub 3.000 de lei
Manole a precizat că a doua tranșă a ajutoarelor one-off, cuprinse între 300 și 500 de lei, vor fi acordate în acest an.
„Banii sunt prinși în buget încă de la începutul acestui an, când s-a votat Legea bugetului, nu există niciun motiv de îngrijorare", a menționat Manole.
Atac la Bolojan
De asemenea, în contextul în care Ilie Bolojan a acuzat PSD că a blocat reformele prin PNRR, Manole l-a criticat pe liderul PNL.
„Am avut bani din PNRR, jaloane PNRR închise, jaloane PNRR rezolvate, rezolvate de miniștrii Muncii PSD, domnule Bolojan, care spuneți că PSD nu a îndeplinit PNRR-ul.
Este o chestiune evident verificabilă, poate orice om minim alfabetizat digital să caute pe Google și să afle lucrurile astea”, a precizat Manole.
Guvernul Luca Niculescu pregătește indexarea pensiilor
Pe de altă parte, Florin Manole a anunțat că Guvernul Luca Niculescu pregătește indexarea pensiilor.
„În acest moment, pe masa Ministerului Muncii stă, așa cum trebuie să stea, respectarea legii.
Asta înseamnă că vom aștepta ultimele cifre apropo de evoluția inflației, vom aștepta ultimele cifre apropo de ceilalți indicatori care stau la baza acestui calcul și vom înainta Ministerului de Finanțe și premierului propunerea de a respecta legea, pentru că după doi ani pentru pensionari nu se mai poate suporta”, a mai declarat Manole.




























