Dialogul social trebuie să fie unul real şi antreprenorii să fie ascultaţi, nu doar auziţi, şi împreună să găsim proiecte şi bani, consideră ministrul Muncii, Florin Manole.
"E o situaţie neobişnuită pentru mine să vorbesc în faţa atâtor antreprenori. (...) Vă mulţumesc pentru că sunteţi un partener pentru noi şi cred că e important ca dialogul social să fie unul real, în care să vă ascultăm, nu doar să vă auzim şi să găsim împreună proiecte şi bani. Îi provoc să vă caute mai mult decât au făcut-o până acum.
Este o zonă importantă în Ministerul Muncii, un minister perceput ca minister al pensiilor şi salariului minim, zona ocupării, zona de stimulare a angajaţilor, zona de stimulare a angajatorilor pentru a duce în piaţa muncii oameni cărora le este mai greu să intre altfel, pe vreo altă cale, în economie. Şi ANOFM (Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, n.r.) este o instituţie pe care ministerul vrea să o privilegieze un pic în mandatul ăsta, în sensul de a o face mai vizibilă, mai activă şi mai aproape, mai ales, de dumneavoastră. (...)
Nu vreau să fac un discurs partinic aici, dar dacă Victor Negrescu (vicepreşedintele Parlamentului European., n.r.) a vorbit de valori europene - şi a vorbit corect că valorile europene sunt importante şi o atmosferă de democraţie funcţională e importantă nu doar pentru cetăţeni, dar şi pentru companii- deci, fără să fac un discurs partinic, cred că unele dintre valorile social-democrate sunt ceea ce unesc activitatea şi modul de lucru al IMM-urilor şi oameni cu convingeri ca ale mele, pentru că nu există şi nu trebuie să existe bariere şi prăpastie între IMM-uri şi clasa politică", a spus Florin Manole, la "Topul Naţional al Firmelor Private din România", organizat de IMM România.
El a subliniat că "există deschidere pentru dialog social în Ministerul Muncii şi pentru partenerii sociali, patronate şi sindicate, iar acest minister este şi trebuie să fie un aliat".






























Comentează