Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Muncii, Raluca Turcan: 'Deschidem piaţa competiţiei în asistenţa socială, pentru servicii la preţ accesibil şi de calitate'

Facebook
Raluca Turcan

Unul dintre principiile de bază ale noii legi a asistenţei sociale, aflată în lucru la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, este intrarea serviciilor de asistenţă socială pe piaţa competiţiei libere, astfel încât asistenţa socială oferită persoanelor vulnerabile să fie de calitate şi la un preţ accesibil, a transmis, joi, ministrul de resort, Raluca Turcan, pe Facebook.

Ministrul Muncii a avut joi consultări cu reprezentanţii primăriilor şi consiliilor judeţene - instituţii cu un rol - cheie în acest domeniu - pe tema modificărilor legii asistenţei sociale.

"Am prezentat principalele de bază ale noii legi a asistenţei sociale aflată în lucru la minister şi pe marginea căreia am purtat deja discuţii cu societatea civilă şi cu reprezentanţi ai furnizorilor de servicii, publice şi private: (...) servicii contractate pe piaţa liberă. Deschidem piaţa competiţiei în asistenţa socială pentru ca autorităţile locale să poată contracta serviciile de care au nevoie, conform profilului persoanelor vulnerabile din comunitate, iar aceste servicii să fie de calitate şi la un preţ accesibil", a precizat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a explicat că noua lege a asistenţei sociale va muta accentul de la acordarea de sprijin financiar persoanelor vulnerabile la acordarea de servicii.

"Accent pe servicii, nu pe beneficii. În momentul acesta, asistenţa socială se rezumă la sumele de bani pe care statul le acordă oamenilor vulnerabili, fără a oferi serviciile integrate de care este nevoie în comunităţile vulnerabile: servicii medicale, educaţionale, îngrijiri la domiciliu, consiliere. Finanţarea urmează beneficiarul. Modalitatea de finanţare nu va mai fi aceea în care se direcţionează bani către nişte instituţii, ignorând beneficiarii, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă, ci se va prelua modelul sistemului de educaţie", a menţionat Raluca Turcan, potrivit Agerpres.ro.

Ministrul Muncii a adăugat că, în termen de două săptămâni, reprezentanţii structurilor asociative ale administraţiei locale vor formula propriile lor propuneri de modificare a legii asistenţei sociale, care vor fi analizate şi apoi incluse în proiectul legii asistenţei sociale elaborat de minister.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.