Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut vineri o convorbire telefonică cu secretarul de stat pentru afaceri externe, Commonwealth şi dezvoltare al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, James Cleverly, ocazie cu care cei doi oficiali au evaluat situaţia de securitate din Israel şi Fâşia Gaza, cu accent asupra necesităţii asigurării unei coordonări strânse cu scopul prevenirii riscului de contagiune în regiune.
Potrivit MAE, a fost subliniată importanţa continuării furnizării de sprijin umanitar pentru populaţia din Fâşia Gaza, precum şi eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor.
De asemenea, a fost reconfirmată necesitatea continuării sprijinului ferm pentru Ucraina în contextul războiului ilegal de agresiune al Federaţiei Ruse.
În context, ministrul român de Externe a exprimat aprecierea ţării noastre pentru participarea consistentă a Regatului Unit la eforturile de consolidare a Flancului Estic al NATO şi pentru cooperarea strânsă în plan securitar, precizează sursa citată.
Ministrul Odobescu a vorbit la telefon cu omologul britanic despre situaţia de securitate din Israel şi Fâşia Gaza
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

705
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
705

1.032
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.032

2.040
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.040

3.113
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.113

8.669
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
8.669

1.177
VIDEO Sorin Grindeanu pune presiune pentru reducerea prețului la carburanți: Unora le place!
1.177

4.004
VIDEO PSD zguduie coaliția, iar ieșirea de la guvernare devine scenariu real. Grindeanu: Nu a fost nici măcar unul care să spună „Dom’le, hai să rămânem așa cum suntem acum”
4.004

2.723
VIDEO Sorin Grindeanu, dezlănțuit la discuțiile cu regionala Brăila: Guvernezi pentru oameni, nu pentru un tabel de Excel care arată ca un dosar de insolvență
2.723

2.772
Diana Buzoianu acuză Romsilva că refuză schimbarea contractului colectiv de muncă: Sporuri, beneficii, corupție
2.772

2.356
Sorin Grindeanu nu are liniște nici duminica: Concedierile din administrație nu aduc reformă, transmite liderul PSD
2.356

4.621
Sindicatul Național Forța Legii intră peste Bolojan! Circulară către primării: Concedierile nu sunt obligatorii
4.621

219
Senatorul Clement Sava: „Unde se duc banii din programul SAFE?”
219

1.628
Un deputat acuză „umilirea” românilor din Basarabia: „Sunt tratați ca suspecți în propria țară”
1.628
















Comentează